Am tot primit somații să mă apuc să pun rețete pe blog iar azi mi-a ieșit mâncarea atât de bună încât nu am mai putut amâna. Ce-am pregătit, mai exact? Vinete la cuptor. Pentru că m-am plictisit de salata de vinete am decis să mai fac și altceva.

IMG_0334
Pe scurt: am spălat vinetele, le-am tăiat pe jumătate (n-am eliminat cotoarele) și apoi le-am crestat ca pe carne. Peste ele am pus ușor, cu lingura, un sos din: zeama de la o lămâie, paprika afumată (o linguriță), sare roz de Himalaya (jumătate de linguriță), un sfert de ceașcă de ulei, o linguriță cu vârf de cimbru uscat.

Am setat cuptorul la 200 de grade (am cuptor electric) și i-am dat un timp de cca 40 de minute. Nu se oprește automat dar sună și sună tare :))

Am preparat in blenderul mic un sos din două roșii medii, puțină sare, busuioc uscat și oregano uscat. Nu am amestecat foarte mult, doar cât să nu rămână bucăți foarte mari. Am întins acest sos peste vinetele coapte, am presărat brânză de capră (mie-mi place LactIQ) și mărar uscat și am mai lăsat vinetele în cuptor cca 7 minute. Si gata!

Vinetele suntfoarte zemoase, acrișoare, numai bune!

Și tot din seria „ce mai gătesc eu la cuptor” vreau să vă prezint o variantă mai sănătoasă (și mult mai gustoasă, dacă mă întrebați pe mine) de cartofi prăjiți – cartofi prăjiți la cuptor!

„Secretul” este să nu faci feliile foarte subțiri și, după ce ai tăiat cartofii, să-i speli foarte, foarte bine, altfel se vor lipi între ei. Un alt aspect FOARTE important este folia de teflon. Știu că nu-i cea mai sănătoasă dar, credeți-mă, o veți iubi! În primul rând cartofii nu se vor lipi și în al doilea rând e foarte ușor de curățat. Cine nu detestă cratițele și tăvile arse în cuptor? Cui îi place să lase vase la înmuiat și apoi să le frece cu bureți de sârmă? Folia de teflon te scutește de toată această bătaie de cap! O găsiți la Carrefour cu cca. 14 lei și este refolosibilă!
folie de teflonRevenind la cartofii prăjiți la cuptor, să vă spun și ce le mai fac după ce-i spăl foarte bine… Torn peste ei un sos din ulei de măsline, paprika afumată, sare, usturoi granulat (praf de usturoi, dar merge și usturoi normal mărunțit bine) și ierburi uscate de care nimeresc (cimbru, oregano, patrunjel, busuioc, etc). Fixez cuptorul la 200 de grade și-i las cam 40 de minute. Fără să amestec, fără să păzesc tigăi sau să îmi miroase părul și hainele a ulei încins.

Sosul merge și pe fasole verde pe care după ce o scoateți din cuptor o puteți combina cu un mujdei. Vă veți mânca și degetele! La fel de bine puteți adăuga păstârnac sau cartof dulce, morcovi, chiar și conopidă.
P.S. Dovleceii si conopida se coc mai repede si, astfel, trebuie pusi in cuptor in ultimele 20, max 25 de minute.

Lângă aceste legume am mereu grijă să fie o salată imensă cât mai verde, eventual o brânzică de capră.

Ce spuneți? V-am convins să încercați rețetele mele?