sunekos
Deși am trecut de mult de vârsta de 30 de ani, pot spune că timpul a fost blând cu mine. Nu-mi arăt vârsta și spun asta fără să fiu lipsită de modestie. Oamenii sunt mereu surprinși când îmi află vârsta. Adică 34. Gata, am spus-o. Totuși, nu mai sunt ca acum 10 ani. Pielea și-a mai pierdut fermitatea, produsele de machiaj nu se mai așează la fel de bine (ceea ce explică de ce azi iubesc un fond de ten și mâine îmi vine să-l arunc) și am simțit nevoia să mă apuc de sport pentru a-mi recăpăta forma de altă dată. Pentru că am spus și o repet – nu trebuie să ajungi să ai 10 kilograme în plus sau să arăți ca o epavă ca să îți dai seama că ceva e în neregulă cu tine și, cu cât te apuci să remediezi mai din timp, cu atât va fi mai ușor iar rezultatele vor apărea mai repede.

Vara aceasta am avut grijă de tenul meu altfel, și s-a cunoscut. S-a cunoscut mai bine față de alți ani când am apelat la aceleași metode, fără să fiu convinsă să merg mai departe. Acum aproximativ două săptămâni mi s-a propus să încerc ceva mai… avansat în materie de îngrijire a tenului. Am fost reticentă la început însă după ce m-am documentat puțin am decis să risc.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă vitalitatea și numărul celulelor conjunctive (fibroblastele) scade, pierdem colagen, elastină și acid hialuronic mai mult decât producem.

Pentru producerea de colagen și elastină, fibroblastele utilizează un suport nutritiv: aminoacizii. Cu cât este mai mare concentrația de aminoacizi în piele, cu atât mai mult crește cantitatea de colagen și elastină secretată de fibroblaste. Astfel are loc reîntinerirea efectivă a pielii, în mod natural, cu îmbunătățire vizibilă a texturii, elasticității și strălucirii cutanate.
sunekos_nutrakos
SUNEKOS®200 este cel mai nou tratament de biorevitalizare cutanată. Biorevitalizarea cutanată cu Sunekos®200 este o procedură medicală prin care se stimulează vitalitatea celulelor din straturile mai profunde ale pielii (fibroblastele), acestea primind nutrienții necesari (aminoacizii) pentru regenerarea colagenului și elastinei pielii. Formula Sunekos 200 este unică, brevetată și conține acid hialuronic sub formă liberă, care induce o hidratare puternică la nivelul profund al pielii și stimulează vitalitatea celulară, în asociere cu un complex de 6 aminoacizi, în concentrație superioară altor tratamente, specifici colagenului și elastinei.

Pentru că mi-a plăcut tare mult produsul cu acid hialuronic despre care scriam săptămâna trecută, am fost cu atât mai curioasă să încerc Sunekos.

Acidul hialuronic și aminoacizii din Sunekos 200 se injectează la nivelul profund al pielii. Înfricoșător, nu-i așa? Nu chiar, pentru că mai întâi se aplică o cremă cu efect anestezic care se ține pe față cca. 30 de minute. Cum eu am fost pe fugă (e maximă provocarea zilele acestea să jonglez între diverse evenimente, o anumită terapie pe care o fac deja de aproximativ 3 luni și vizitele la dentist), am lăsat-o ceva mai puțin, știindu-mă rezistentă la durere. La câte chinuri am îndurat la dentist de-a lungul timpului, câteva înțepături n-aveau cum să mă sperie.  Recuperarea a fost rapidă, deși n-o să neg că a durat vreo 3-4 zile până să dispară și ultimele urme ale înțepăturilor. Mi se recomandase să iau calciu cu vitamina C timp de 5 zile înainte de tratament ceea ce, evident că n-am făcut. Adică eu am cumpărat calciul, dar am uitat să-l și consum…

Despre rezultate pot vorbi abia azi, la aproximativ o săptămână după tratament. Așa cum mi-au spus și medicii de la ProEstetica, rezultatele sunt din ce în ce mai vizibile în timp. Pielea este mai femă, porii sunt oarecum micșorați, ridurile de expresie din jurul gurii s-au mai diminuat și am mai scăpat puțin și de aspectul „pufos” al tenului care face ca fondurile de ten să aibă un finish pudrat.

Tratamentul poate fi efectuat chiar și în perioada verii, când alte proceduri medicale regenerative sunt contraindicate. Pentru rezultate optime se recomandă  efectuarea a 1 ședință/săptămână x 4 săptămâni, iar pentru întreținere 2/3 ședințe pe an, mai ales înainte și după expunerea prelungită la soare.

Datorita proprietatilor sale regenerative, Sunekos 200 se utilizeaza si pentru tratarea cicatricelor, inclusiv postacneice si vergeturilor albe sau rosii.

Procedura garantează rezultate naturale, care se mențin pe termen lung, fără a modifica trăsăturile tenului. Practic pielea devine cu adevarat mai tanara, iar procesul de imbatranire cutanata devine reversibil.
nutrakos
Tratamentul injectabil cu Sunekos® este completat de gama completă profesională pentru acasă Nutrakos®, care are la bază aceleași principii active, completate de alte ingrediente care potentează rezultatele și le mentine un timp mai indelungat. Gama de cosmeceutice profesionale Nutrakos®, furnizează pe cale topica și orală cei 6 aminoacizi și acidul hialuronic, în asociere cu alte principii active inovative. Am folosit chiar de a doua zi după tratamentul injectabil crema de zi cu SPF 15, serul intensiv anti-age și gelul contur ochi.
Dar despre Nutrakos voi mai vorbi pe blog, după ce le voi folosi mai mult timp, completate de masca peel-off și de suplimentul alimentar cu aminoacizi.

Fondata în anul 1994, Clinica ProEstetica este prima clinică privată de chirurgie estetică din România. Serviciile oferite de ProEstetica variază de la chirurgie plastică, estetică, medicină estetică, chirurgia varicelor, chirurgie mamară, cu implante de silicon la chirurgie digestivă, parietală, hernii, la standarde similare clinicilor din strainatate. Tratamentele laser pentru varice sau pentru liposucție precum și terapiile antiaging cu laser sunt realizate cu aparatură de ultimă generație. ProEstetica este creația doctorilor Dana și Ștefan Jianu.

Ați încerca un tratament injectabil pentru revitalizare cutanată?