dermacol foundation review

Azi vreau să vorbesc despre Dermacol, fondul de ten despre care au vuit toate grupurile de pasionate într-ale machiajului, fondul de ten cu 50% pigment și putere de acoperire foarte mare. Brandul Dermacol vine din Republica Cehă, unde este foarte faimos; potrivit site-ului oficial, fiecare al patrulea produs de make-up vândut în Cehia este un Dermacol.

Recent am aflat și eu de existența lui și, după ce am vizionat câteva tutoriale și review-uri am decis că trebuie să-l am. Ca să fiu sigură că nimeresc nuanța mea am comandat trei bucăți (de fapt am comandat trei și cu gândul la clientele mele viitoare, mai ales la cele cu cearcăne pronunțate sau cu probleme cu tenul). Am ales nuanțele 210, 218 și 221. 

Deși am fost convinsă că mi se va potrivi 210, cel mai bine mi s-a adaptat 218. 210 este mult prea deschis pentru mine, iar 221 prea închis. Trebuie să menționez că sunt undeva la NC25-NC30 la MAC, puțin creolă, dar cu tenul destul de deschis pentru una ca mine (pentru că folosesc SPF și nu mă bronzez deloc), și de obicei mi se potrivește a doua nuanță după cea mai deschisă cam la orice fond de ten. Foarte rar se întâmplă să cumpăr un fond de ten care să nu mi se potrivească. Ei bine, aici mai că era să dau greș, pentru că produsul vine în 13 variante de culoare. dermacol 210 218 221 dermacol 210 218 221_swatchesDermacol vine ambalat într-un tub metalic, foarte dur și destul de greu de stors. Pare mic, însă conține 30 de grame de produs, iar consistența este atât de densă, precum pasta de dinți. O cantitate cât jumătate de bob de mazăre este suficientă pentru toată fața.

Nu are un miros ieșit din comun, chiar nu simți mirosul lui în timpul aplicării. Deși conține parfum, acesta este ultimul în lista de ingrediente, deci bănuiesc că se regăsește într-o cantitate foarte mică.

Producătorul spune că Dermacol este un fond de ten waterproof, cu SPF 30 și fără conservanți. Tot pe ambalaj citim că este un fond de ten cu acoperire perfectă, atât pentru cearcăne, cât și pentru întreaga față. Dermacol poate fi folosit pentru machiaj profesional, sesiuni foto, video sau ocazii speciale. Iar după câteva purtări de toată ziua, cam asta e concluzia la care am ajuns și eu: Dermacol se potrivește la ocazii speciale, seara, sau pentru ședințe foto/clipuri video cu lumină puternică, preferabil în studio.

L-am aplicat în mai multe feluri, cu bază Bioderma Hydrabio Perfecteur SPF 30, cu primer siliconat NYX Pore Filler sau direct pe piele, însă niciodată simplu, adică fără să-l amestec cu ulei de jojoba. De dragul demonstrației mai jos vedeți cum arată aplicat simplu, pe jumătate de față peste Bioderma iar pe cealaltă peste Bioderma și Nyx Pore Filler. Am folosit un burețel Beauty Blender și am tapotat minute în șir să îl fac să arate cât mai bine, însă, așa cum puteți vedea în imaginea înainte/după, deși am folosit o cantitate cât jumătate de bob de mazăre pentru toată fața stratul pare gros, dens, uscăcios, deloc natural. Nu se văd mari diferențe între cele două jumătăți de față, cu baze diferite.

Deși fondul de ten se simte ușor pe față, nu provoacă mâncărimi sau senzație de încărcat, imaginea din oglindă nu e tocmai una de care să-ți fie drag, iar dacă ieși la soare, s-ar putea să arăți tencuită de-a dreptul.

Evident că nu poți purta un astfel de produs, aplicat așa, toată ziua. În primul rând că finisarea tenului ar dura foarte mult, estimez minim 5 minute…

dermacol apply with1 – click pe poza de mai jos pentru mărire –
dermacol_before_after
A doua modalitate de aplicare, tot de dragul demonstrației, a fost peste bază irizantă Miss Sporty și combinat cu două pompițe de ulei de jojoba. În acest caz cantitatea de produs a fost pe jumătate față de cea folosită anterior, adică undeva la… un sfert de bob de mazăre. Fondul de ten a devenit aproape lichid și a fost mult mai ușor de întins. Acoperirea a fost aproximativ aceeași, însă durata de aplicare (folosind tot Beauty Blender) a fost sub jumătate. Uleiul a rămas la suprafață, însă l-am absorbit cu un șervețel. După cum puteți observa mai jos, produsul arată ceva mai bine pe față, însă a păstrat ceva din aspectul uscăcios și încărcat din imaginea de mai sus. Cumva este mai purtabil…
dermacol_apply_with2  – click pe poza de mai jos pentru mărire –  dermacol_218_afterCam așa am plecat eu de acasă vreo 2-3 zile. Unde pui că l-am aplicat în lumină artificială, și nu mică mi-a fost surpriza să constat peste zi că tenul nu arată prea bine.

În primul rând, orice zonă uscată de pe față devine foarte vizibilă, mai ales dacă mai folosești și o pudră. Chiar dacă producătorul se laudă că Dermacol este waterproof (rezistent la apă), acesta nu este un aspect pe care aș miza. Pe finalul zilei sebumul a făcut ca produsul să se dizolve pe anumite zone, iar zonele uscate păreau spre finalul zilei și mai uscate…

Am ajuns să mă hidratez ca nebuna și să aplic des măști, însă, după cum ați văzut, situația nu s-a îmbunătățit semnificativ.

Am făcut o poză și ingredientelor, în cazul în care doriți să le analizați sau să vedeți dacă este vreunul care nu vă priește, în general.
dermacol_foundation_ingredientsÎn concluzie, Dermacol este un fond de ten cu acoperire foarte mare, perfectă aș spune. Din păcate această caracteristică n-o să fie vreodată pereche cu aspectul natural de toată ziua, ci, din contră, vorbim de ten încărcat, cu zone uscate puse în evidență. Însă, dacă situația tenului este una disperată, cu pete foarte evidente, urme de acnee, cearcăne adânci, atunci Dermacol poate fi o opțiune. Îl văd potrivit pentru toate tipurile de ten, mai ales combinat cu ulei de jojoba.
Nu-mi pare rău că l-am luat, îl voi purta chiar și eu la ocazii speciale, în lumină puternică și neapărat artificială sau pentru ședințe foto.

Eu l-am cumpărat de pe aoro cu 36 de lei, însă este disponibil și pe elefant.ro (50 lei) sau pe vivantis.ro (39 lei)