Cred ca si voi ati cautat la un moment dat produse mini pentru calatorie sau produse de maxim 100 de mililitri pentru a le lua in bagajul de mana in avion. Si, pentru ca acestea se gasesc rar, ati improvizat, ca si mine, tot felul de sticlute care sa se incadreze in cerintele de calatorie.
Bioderma s-a gandit sa ne faca viata mai usoara cu un set de produse travel size care sa raspunda nevoilor noastre de ingrijire si sa incapa in bagaj fara sa il incarce sau sa il ingreuneze. Produsele disponibile in cantitati de 100 ml sunt: Sensibio H2O, Sebium H2O, Sebium gel spumant si Atoderm Gel de dus.
 
Am avut ocazia sa le iau cu mine si sa le testez si as vrea sa va spun cateva cuvinte despre fiecare. Am sa incep cu cel mai cunoscut produs Bioderma – lotiunea micelara Sensibio H2O. Cred ca majoritatea ati auzit de ea si foarte multe o si folositi. Pentru mine a devenit demachiantul ideal – curata foarte bine si nu irita pielea. Indeparteaza fara probleme machiajul ochilor, chiar si produse precum creioane gel ultra-rezistente. Daca observ ca machiajul se indeparteaza mai greu este suficient sa tin discul demachiant imbibat cu lotiune micelara cateva secunde pe fiecare ochi si machiajul “cade rapus”fara drept de apel. 
 
Acest produs este de nelipsit in kit-ul meu de machiaj. Il folosesc pentru micile corecturi sau pentru a demachia un model inainte de aplicarea machiajului. Nu usuca si nu irita tenul calmand si reimprospatand pielea. 100 ml mi-au fost de ajuns pentru mai bine de doua saptamani.
Am folosit lotiunea micelara Sebium H2O pentru curatarea tenului, alternativ cu produsul prezentat mai sus. Diferenta intre cele doua produse, spune producatorul, este data de proprietatile anti-sebum ale solutiei Sebium H2O. Acest produs impiedica blocarea porilor si aparitia leziunilor acneice, gratie brevetului Fluidactiva. Pielea este curatata in profunzime, secretia de sebum si proliferarea baceriana sunt reduse. Nu pot spune ca am remarcat o reducere a sebumului insa sunt convinsa ca in ultima vreme am folosit numai produse care au ajutat, fiecare, la imbunatatirea aspectului tenului meu, Sebium H2O fiind unul dintre ele. Ca si Sensibio H2O, Sebium H2O nu usuca si nu irita pielea lasand-o curata si nelipicioasa.Dintre cele trei produse destinate ingrijirii tenului gelul spumant Sebium de 100 ml, destinat pielii grase cu tendinta acneica, se consuma cel mai greu. Initial am avut senzatia de piele uscata dupa folosirea acestuia insa dupa cateva utilizari aceasta a disparut. Curata foarte bine, face spuma suficienta si o picatura de produs ajunge pentru toata fata. Ce nu mi-a placut la acesta (si este prima data cand ma plang legat de ambalajul unui produs) a fost capacul facut dintr-un plastic foarte casant. Mi-a cazut de vreo doua ori de pe chiuveta si s-a facut praf, abia se mai tine. Sunt constienta ca sunt mai neindemanatica de fel insa acelasi lucru m-a deranjat si la gelul de dus Atoderm care s-a crapat in momentul desigilarii. Mi-ar placea ca pe viitor sa se utilizeze un plastic mai cauciucat la capacele unor astfel de produse.

Gelul de dus Atoderm
este destinat pielii uscate si sensibile. Cred ca poate fi folosit fara probleme de oricine. Formula produsului este eficienta, nu contine detergent asigurand o curatare delicata, pastrand intact stratul hidrolipidic, atat de necesar pielii. Complexul brevetat DAF reduce sensibilitatea cutanata, crescand toleranta impotriva agresiunilor externe. Acest gel de dus are un parfum discret si placut si nu usuca pielea. Am inceput sa il folosesc recent si cred ca imi va ajunge undeva la doua saptamani.


Setul de calatorie Bioderma a ajuns la mine intr-o borseta rosie foarte incapatoare, impreuna cu un recipient din plastic cu fermoar destinat discurilor demachiante.

Pe final as vrea sa imi exprim dorinta de a gasi in farmacii aceste discuri demachiante pentru ca mi-au placut la nebunie. Sunt moi si fine, curata fara sa zgarie. Sunt discurile care mi-au placut cel mai mult din tot ce am incercat vreodata la acest capitol.

Pretul recomandat
pentru produsele Bioderma travel tize este de 15 lei/produs.
 
Voi le-ati incercat? Le-ati lua cu voi in vacanta?