Sâmbăta trecută, înainte de Moș Nicolae, a avut loc December Beauty Bloggers Meeting, evenimentul care aduce împreună o mulțime de bloggerite cu care eu împărtășesc aceeași pasiune. Mi-a făcut plăcere să particip la cea de-a patra ediție a acestei frumoase reuniuni și, din nou, am plecat încântată. Am cunoscut fete pe care le știam doar de pe bloguri sau Instagram, m-am revăzut cu persoane dragi și am învățat o grămadă de lucruri interesante. Evenimentul a fost organizat, ca de fiecare dată, de Ioana, Larisa și Cristina, cărora le mulțumesc pentru invitație și pentru implicare.
Anul acesta, pentru prima dată, December Beauty Bloggers Meeting a avut un partener principal – NIVEA, brandul pe care-mi amintesc că l-am menționat în formularul de feedback de acum doi ani și care a fost alături de noi și anul trecut. Din grijă pentru blogosfera de beauty, NIVEA a organizat un workshop despre succes în blogging, susținut de Ana Morodan.
Subiecte precum blogging-ul ca business, construirea unui brand personal, detalii despre campanii, momente cheie în evoluția unui blog, managementul unei echipe și multe alte detalii au fost prezentate participanților de către Ana Morodan, într-un decor de sărbătoare, cu multe surprize oferite de NIVEA.
Nu e prima dată când o ascult pe Ana Morodan, însă e ceva ce mă inspiră în discursul ei, în atitudinea și dezinvoltura ei. Am urmărit-o cu mare interes și mi-am promis să nu uit acele idei care m-au atins cum trebuie.
Lansarea în premieră la December Beauty Bloggers Meeting 4 a colecţiei L’Oréal Paris Collection Exclusive La Vie en Rose a fost un moment deosebit pentru toată lumea. Adu-i unei femei flori plus cosmetice și ea va fi încântată la maxim. La mine, cel puțin, funcționează de fiecare dată. Detalii despre minunății în cel mai scurt timp.
O altă secțiune a evenimentului a fost workshop-ul de optimizare și monetizare pe care l-a susținut Denisa Luntraru. Am reținut câteva aspecte care se vor combina foarte bine cu tot ce am învățat anul acesta, an care pentru mine a fost despre schimbarea pe care mi-o doream de multă vreme, atât în ceea ce privește blogul, cât și pe plan profesional.
Speaking with passion about optimisation & monetisation ❤️ Thanks @_the_beauty_addict_ for the pic ❤️ #dbbm4 A photo posted by Denisa Luntraru (@denisaluntraru) on
Brioşele personalizate au fost oferite de Morph Mechanics – o firmă specializată în producția corpurilor de iluminat și a altor echipamiente electrice și electronice.
That’s so cute! How can I eat it now? #cupcake #dbbm4 #dbbm #celebrating #joy #beautyaddict #beautyblogger #decemberbeautybloggersmeeting4 #caffetabiet #niveacaresforbloggers A photo posted by alina.anisia (@alinaanisia) on
Mulțumesc pentru fotografii Magdei Gheorghe din partea Ivatherm, şi lui Iulian Sima. Gazda evenimentului a fost pentru a treia oară Caffe Tabiet.
Partenerii December Beauty Bloggers Meeting 4 au fost:
Nivea, Tesori d’Oriente, STR8, elmiplant, B.U., C-THRU, Inglot, Topline, Ziaja, Wella, Pure Shapes, I love.., L’Oreal Paris, Benefit, Collistar, Melkior, Kay Pro/ Kardashian Beauty/ CHI, Rimmel, London, Guess, Yves rocher, VivaNatura, Ivatherm, Morph Mechanics, Caffe Tabiet.
Nu am putut să nu vă arăt câteva dintre produsele despre care vă voi povesti pe blog în anul ce urmează pentru că pozele mi-au plăcut tare mult.
Pentru rochie trebuie să îi mulțumesc Biancăi de la Posh Design. M-am simțit tare bine în ea!
Și încă două-trei poze că am avut parte de fotografi mișto și e păcat să rămână doar la mine în PC.
Foarte frumos !
Multumesc! 🙂
Mi-a facut placere sa te revad, pacat ca n-am apucat sa vorbim mai mult! Poate la anul… 😀
Continuam pe fb messenger :)) Si mie mi-a facut placere sa te revad!
Am citit despre intilnire si pe blogul Cameliei. Ideea evenimentului e foarte misto, cat despre produse ce sa mai zic. Rochia arata senzational si tu esti foarte frumoasa asa ca v-ati pus reciproc in valoare.
Multumesc frumos! 🙂
frumoasa intalnire fetelor !!! am vazut acolo majoritatea bloggeritelor mele preferate !! <3 !! frumoase poze !!
Multumesc frumos! 🙂
Ai fost asa de cuutee, iti sta super bine .
Multumesc mult :* Data viitoare vreau sa te vad si pe tine acolo!