În urma micului vot de pe pagina de Facebook am decis să încep cu postarea despre scurta vacanță la Barcelona, în Spania. Am ales să petrecem – eu, Cristina (cea pe care o machiez frecvent) și partenerii noștri – 5 nopți în frumosul oraș spaniol.
Am cumpărat din (foarte) vreme bilete de avion la Blue Air care au costat putin sub 100 de euro de persoană cu câte un bagaj de cală pentru fiecare cuplu. Cazarea am găsit-o pe
housetrip. Am optat pentru un apartament deoarece ne doream bucătărie (evident că n-am folosit-o prea mult, exceptând păstrarea unui lapte, a unui suc și a unor sanwichuri) dar și pentru că voiam să facem economie.
Apartamentul a fost foarte spațios (cca. 70 m2) și situat la 2 minute de stația de metrou Canyelles (undeva în nord însă pe linie directă către centru iar la ei stațiile sunt mult mai mici, în cca 15 minute eram în centru). Prețul pe noapte a fost de 62 de euro la care s-au adaugat 6,5 euro de persoană pentru tot sejurul – taxe de cuățenie și de oraș. Plata și rezervarea au fost sigure, totul este declarat, nimic nu este la negru (exceptând, poate, curățenia pentru care nu am primit bon).
Barcelona este un oraș care nu trebuie să lipsească de pe lista voastră de calatorii. Perioada aleasă de noi – 24-29 septembrie – a fost ideală din punct de vedere al vremii (am avut o singură zi ploioasă însă și atunci am văzut un muzeu, am mâncat la un restaurant drăguț și am făcut ceva shopping). Temperatura varia între 24 si 28 de grade însă umiditatea este mult mai ridicată decât la noi. Mi s-a strâns machiajul în fiecare zi chiar dacă am folosit Too Faced Shadow Insurance, în condițiile în care în țară nu pățesc niciodată așa ceva – rezistând până la 16-17 ore fără nici cea mai mică urmă de degradare.
În fiecare zi (exceptând duminica) a fost o plăcere să pierdem vremea prin La Boqueria care este o piață mai mult pentru turiști. Am văzut acolo tot felul de vietăți marine, am mancat o grămadă de fructe și am băut diverse sortimente de sucuri. În piață este si un fast food vegan unde am mâncat mâncare bună și multă. Aș vrea să vă avertizez, totuși, să evitați această piață în ziua de luni pentru că sucurile sunt acre iar fructele sunt aceleași de sâmbăta. Ne-am luat o mare țeapă, bine că nu am cumpărat câte două ca în celelalte zile. Și aveți grijă că sucurile conțin zahăr. Noi am aflat asta în ultima zi.
În prima zi am vizitat Aquarium, La Rambla (strada cu magazinașe și restaurante și multe, multe suveniruri) și portul însă pozele sunt prin diverse telefoane pentru că am rămas fără baterie la aparatul foto. A fost drăguț la pești însă nu cred că voi mai plăti vreodată 20 de euro de persoană pentru așa ceva.
Într-una din zile am ales un autobuz turistic – acesta. Am cumpărat biletele online și am avut o reducere de 10%. Atenție, însă, că este nevoie să aveți voucherele tipărite. Noi nu am avut imprimantă în apartament și am găsit un print non-stop pe Avenida Diagonal, la câteva minute de mers pe jos de la metrou, stația Diagonal. Autobuzul ne-a plimbat pe trei trasee cu obiective turistice și, astfel, ne-a fost ușor să decidem ce vrem și ce nu vrem să vizităm. Ghidul audio a fost în limba engleză.
Nu puteam rata cel mai important obiectiv turistic din Barcelona – Sagrada Familia. Și pentru acesta am cumpărat bilete online (de fiecare dată este coadă foarte mare și nu aveam timp și nervi să așteptăm două ore). Am ales basilica plus un turn, fără ghid audio (fapt pe care-l regret enorm însă timpul alocat vizitării basilicii nu-mi permitea să stau la coadă la ghid audio; riscam să pierd vizita la turnuri). Vizita la turnuri înseamnă, de fapt, unul dintre ele, nu amândouă. Deci nu vă lăsați impresionați de plural. Sagrada Familia este impresionantă, n-am cuvinte să spun cât de mult mi-a plăcut. Este pur și simplu uimitoare.
Cât despre bilete, nu trebuie neapărat tipărite, ele se pot scana și de pe telefon/tabletă.
Imagini din turn
Deci aici se duc când ne părăsesc…
Într-o altă zi am vizitat cele două case construite de Gaudi – Casa Battlo și La Pedrera (Mila). Prima mi-a plăcut cam de 3 ori mai mult decât a doua.
Cu Parcul Guell a fost distracție grămadă… de trei ori am urcat (căci se urcă putin și se urcă pe jos). Se intră la anumite ore, numărul de bilete este limitat pentru fiecare interval orar. Dar pe site-ul lor nu sunt precizate aceste ore și când te duci te trezești că poți intra abia peste o oră și jumătate sau două ore și jumătate. Ideal este să mergeți dimineața și să vă luați bilete pentru ora dorită de peste zi.
Cu greu am pozat șopârla.. celebra șopârlă pe care o „călăreau” toți chinezii. Și nu glumesc, mai aveau puțin și se urcau pe ea câte doi-trei. Și nu doar chinezii… N-am văzut atâta îngrămădeală… ar trebui îngrădită cumva căci altfel se va degrada încet și sigur…
Parcul merită parcurs în întregime, cea mai mare parte din acesta vizitându-se gratuit.
Font Magica este de vis. Aș fi stat s-o privesc într-una. Poza este făcută de soțul meu, nu mă întrebați cum că nu știu, ceva cu timp de expunere mare…
Dacă nu mă credeți puteți vizualiza filmulețul de mai jos (filmarea îmi aparține și n-am mai stat să editez pentru că aș fi întârziat prea mult cu postarea).
În ziua ploioasă am mers la Cosmo Caixa, un fel de muzeu de știință unde am rezistat cu greu pentru că era plin de copii. Pur și simplu mi-au epuizat toată energia la cum alergau și țipau…
În ultima zi ne-am plimbat de voie. Barcelona are atât de multe locuri frumoase de luat la pas încât ai avea nevoie măcar de 2 săptămâni s-o cutreieri toată. M-am îmbrăcat cam grosuț crezând că va ploua din nou însă ploaia a venit abia târziu, seara, când noi eram deja în avion.
Când vine vorba de shopping de cosmetice Barcelona e un oraș trist. N-am dat peste niciun fel de magazin de cosmetice pe unde m-am plimbat, cu excepția mall-ului din port (ceva gen sub jumatate din Unirea noastră) și a unui Sephora în Placa de Catalunya. Sephora era mare dar degeaba; față de al nostru am remarcat în plus Urban Decay, Nars și Bare Minerals. Îmi doream un fond de ten pentru kit-ul meu însă prețurile în euro erau peste cele de la noi iar în perioada aceasta sunt vânzări private la Sephora, cu 20% discount. În plus, pentru fond de ten toate fetele de acolo mă trimiteau la Make Up For Ever unde în țară am reducere de make-up artist (30%). M-am bazat pe duty free din aeroport însă am fost așa într-o grabă încât am admirat aceste magazine de la distanță, cu regret… (Un mic pont: verificați orarul trenului care duce la aeroport pentru că nu circulă la fel de des ca metroul și riscați să pierdeți timp așteptându-l). Mai era un mall la capătul plajelor însă n-am mai avut timp să ajung la el pentru că am căutat o toaleta timp de mai bine de o oră… am zis că mor de nervi, peste tot erau ba închise temporar, ba nu funcționau din lipsă de apă…
Revenind la shopping, în ziua cu ploaia am patrulat puțin în mall-ul din port și am dat peste niște mici surprize: KIKO și Wet ‘n Wild. De la KIKO am ales fardul creion ultra-rezistent văzut la Lisa Eldrige, în nuanța 33, mov spre vișiniu, un creion rezistent cu pensulă încorporată (nu e mare brânză pensula, nu cred că îmi va fi utilă), în nuanța 6 (maro-movuliu) și un alt creion maro-cupru metalizat în nuanța 403.
De la Wet ‘n Wild am ales două paletuțe, pe cea mare – E736 Petal Pusher pentru culoarea Crease din dreapta pe care am spart-o în vechea paleta și pe cea mică E334 I’m Getting Sunburned pentru nuanța superbă de maro-roșcat din mijloc. Când am făcut swatch-urile mi-am dat seama că în cea mare sunt multe mate care-mi lipseau și care-mi plac mult. Am mai cumpărat și un fixativ L’Oreal Elnett pntru că mi-l doream de ceva vreme însă nu l-am mai pozat.
Atat am avut eu de povestit despre vacanță. Sunt multe poze dar sunt selectate cu greu, aș fi pus de trei ori mai multe…
Ce spuneți, v-am convins să dați o fugă până la Barcelona?
de convins m-ai convins,acum as lua familia si as da fuguta la Barcelona,din pacate nu avem posibilitate…insa m-am bucurat mult de privelistea oferita de tine in poze,sunt minunate toate si mai ales cu filmarea m-ai dat gata! multumesc frumos! Sa te bucuri de produsele cumparate,sunt superbe.
Multumesc frumos!
Minunate locuri <3 !
Asa este <3
M-am uitat cu drag la pozele si am citit postarea cu nostalgie,am vazut Barcelona acum 3 ani si in fiecare an imi e dor de ea :)))).Pacat ca nu ati ajuns si la Monserat un loc cu adevarat impresionant.Te pup
Foarte posibil sa ma intorc la Barcelona. E un oras minunat <3
Iubesc Barcelona si e unul dintre orasele in care m-as muta fara sa clipesc 😀
Si eu m-as muta acolo <3
Doamne,dar ce superb e
Chiar este un oras minunat
Welcome back, am urcat Barcelona in topul destinatiilor viitoare datorita tie. Ce frumoase sunt produsele Kiko, 403-ul e minunat.
Trebuie sa vezi orasul asta <3
E superb orasul!Am fost si eu acum un an,tot in perioada asta.E poezie curata!
Asa este 🙂
mmmm, ce dragut! sper sa ajung si eu cat de curand acolo! 🙂
Iti doresc sa ajungi acolo curand!
dle, trebuie sa mai ajungem aici.. nici eu nici tu nu am vazut tot
Ce poze frumoase! Mi-a placut mult de tot postarea! :*
Multumesc :*