Azi vă propun să ne întoarcem puțin în timp. Ce-ați zice să alegem un cadru în care oamenii se simt liberi, unici și speciali, fără inhibiții și fără discriminare? Cum ar fi să ne imaginăm pentru câteva momente că tehnologia care ne-a acaparat viețile pur și simplu nu există?

Vom vorbi despre modă, despre acea perioadă în care tendințele nu erau dirijate cu precizie de o industrie dezvoltată la nivel de colos. Rememorăm anii ’70 mergând pe firul tendințelor verii 2015 și poposind în atmosfera mai mult decât dezinvoltă din Studio 54.

Recunosc că moda nu se află printre marile mele pasiuni, deși am în lista de bloguri câteva fete pe care le admir sincer. Dacă m-ai fi luat pe nepregătite și m-ai fi întrebat despre această perioadă, cu siguranță mi-ar fi venit în minte pantalonii exagerat de evazați pe care-i purtau părinții mei, imortalizați în pozele alb-negru și păstrați în dulap ani în șir, chiar și după ce m-am născut eu, la începutul anilor ’80.

Ce înseamnă Studio 54? Pe scurt „sex, dru(a)gs & disco”. Locul în care te pierdeai pe tine ca să te regăsești într-o lume a muzicii și a culorii. Studio 54 înseamnă îndepărtarea barierelor și eliberarea de etichete, un loc unde oamenii de rând și cei mai celebri, bogați și mai puternici semeni ai lor împărtășeau același „vibe” (sau aceleași vicii).

colaj-54

Nume sonore ca Farrah Fawcett, Liza Minnelli, Bianca Jagger sunt asociate cu Studio 54 și au dat tonul modei în cel mai firesc și natural mod cu putință, devenind personalități adorate și imitate de către femeia anilor ’70. M-a cucerit modul în care acestea își decorau lejer trupurile folosind materiale ușoare, cu croiuri simple, extrem de sexi, fără să-și forțeze în niciun fel trăsăturile. Senzualitatea nu însemna neapărat forme voluptoase ci un mod perfect firesc de a descoperi trupul atât cât să lase imaginația să zboare, chiar și fără substanțe ajutătoare. Aceasta când nu era luată în serios ideea de „ținută opțională”.

Piesa pe care mizez în acest mic exercițiu de styling este salopeta. Itemul fashion ales de mine se inspiră din dezinvoltura Studio 54 și împrumută din simplitatea și curățenia trendurilor verii 2015.
Salopeta revine în forță în acest an și va fi păstrată o perioadă lungă de timp. Ca și element al garderobei o văd potrivită pentru orice ocazie, de la o plimbare în parc până la o ieșire în club. Da, chiar și în cluburile lipsite de farmec ale zilelor noastre.

colaj-oldcolaj-new (1)La partea de machiaj și păr m-am lăsat cucerită de aspectul îngrijit propus de cei mai importanți designeri – linii fin demarcate, piele puțin mascată, radiantă, transparenta, păstrând din textura naturală, arătând fresh, odihnită. Cu puțină culoare am transpus modelul în atmosfera plină de viață din Studio 54. Coafura merge puțin pe latura romantică. Laura are un păr mult prea des pentru a mă încumeta sa-l gestionez eu, așa că i-am trimis câteva poze de inspirație și i-am dat mână liberă la coafat. Nici nu aș ști de unde să încep cu un păr atât de lung și frumos, m-am gândit că ea poate cel mai bine să-l îmblânzească.
colaj-par-machiaj

 Vă las să vedeți în continuare ce a ieșit. colaj2colaj1Salopetă H&M
Brățară Claire’s
Cercei vintage
colaj3Pentru  a vedea machiajul mai bine puteți face click pe poza de mai jos. Am folosit următoarele produse:
– Mascara L’Oreal Miss Manga
– Fard mono Color Riche, nuanța Nude
– Nuanța mov quad-ul L’Oreal Color Riche Les Ombres în varianta Disco Smoking S3
– Fond de ten L’Oreal Infaillible, nuanța 200 Golden Sand
– Ruj Color Riche în nuanța Mistinguette
– Oja Color Riche în nuanța 854 Golden Coquillage
colaj4

IMG_9790

Tot mai des inspirația în modă și frumusețe vine din decadele de mult apuse. E cool să fii retro în 2015 și pe bună dreptate. Cine ar refuza deplina libertate de exprimare, dezinvoltura, mixul nebunesc de culori, scoaterea propriei personalități la lumină fără teama de a fi judecat sau blamat? Fără reguli, doar 4 tone de glitter.

Magia și culoarea anilor ’70  ne îndeamnă să nu uităm să trăim mai mult. În realitate.
IMG_9910Multumiri deosebite modelului meu, Laura N. și fotografului Mircea Netea.

Acesta articol face parte din competiția Școala de Beauty Blogging by L’Oreal Paris. Dacă v-a plăcut mă puteți vota în widget-ul de mai jos:


Vă mulțumesc mult pentru susținere!