De câte ori se lansează o nouă mascara mă întreb ce mai pot brandurile să inoveze în această zonă. Avem zeci de tipuri de periuțe, de culori, de ambalaje. Avem produse pentru genele superioare, pentru genele inferioare și chiar mascara pentru sprâncene sau pentru păr. Iar când vine vorba de alegerea numelor noilor produse, cred că provocarea e înzecit mai mare. Uneori mă distrează aceste denumiri, alteori mă atrag ca un magnet.
Având gene subțiri și nu foarte lungi, cred că am văzut cam tot ce se poate face din ele cu un mascara. Și nu am pretenții foarte mari când știu bine cu ce material defilez. Am avut și am o grămadă de produse pentru gene care-mi plac. Totuși, am fost tare curioasă să citesc descrierea noului mascara Volume Reveal de la Bourjois și recunosc că mă tentează.
Noul produs are două caracteristici cu care se mândrește:
- Are încorporată o oglindă care mărește de trei ori. Câte dintre noi purtăm două oglinzi în poșetă? Și cât de bine ne-ar prinde o oglindă care să mărească? Și, dacă și tu ții produsele pe fundul poșetei, cum fac eu, efortul de a căuta lucruri se reduce la jumătate. Cauți doar mascara, nu mai cauți și oglinda. Producătorul ne recomandă să așezăm oglinda sub zona ochilor pentru a beneficia de o claritate și de o precizie incredibilă asupra tuturor genelor. Astfel, vei ajunge cu ușurință la acele firișoare care de obicei scapă „neâmbrăcate” și ies rebele din rând. Mie mi se întâmplă asta frecvent cu genele din colțul exterior al ochilor.
- Include o perie pentru gene care va amplifica fiecare geană în parte. Inventivă și ușor de folosit, peria pentru gene Volume Reveal oferă acoperire perfectă și catifelată încă de la prima aplicare.
Noua mascara Volume Reveal de la Bourjois este disponibilă în două variante de negru – clasic și waterproof (rezistent la apă), ambele cu un preț recomandat de vânzare de 61 de lei.