Pe măsură ce aflu mai multe informații despre brandul -417 și cu fiecare produs testat îmi plac din ce în ce mai mult aceste produse. Știu că am apărut pe blog mai rar în ultima perioadă, dar am avut câteva luni încarcate, ciudate, emoționante și cu schimbări importante în viața mea. Îngrijirea pielii a rămas, însă, prioritară și am continuat să citesc și să am grijă de tenul meu.

Recent am avut plăcerea de a participa la o nouă lansare -417, a cărei vedetă a fost crema hidratantă Mineral Aqua Perfection de la -417. Chiar nu aveam niciun produs de hidratare început în baie, așa că am decis să o pun la treabă chiar în ziua în care am primit-o. Dar, ca pasionată de îngrijirea pielii ce sunt, nu puteam să nu încep cu verificarea listei de ingrediente. Le-am luat rând pe rând la verificat cu domnul Google și toate au apărut în categorii precum „best” ori „good”, exceptând, evident, parfumul. Am decis să o folosesc, totuși, fiind de departe cea mai bună opțiune din tot ce am primit în ultima perioadă.
-417 aqua ingredients
Deși produsul este dedicat pielii normale spre uscate, textura m-a surprins plăcut. Este un gel dens, foarte fin, care pătrunde rapid în piele și, în ciuda numeroaselor uleiuri din compoziție, nu lasă nici peliculă grasă, nici nu râmâne la suprafața pielii pentru ca mai târziu să se transforme în scămuțe, așa cum se întâmplă cu numeroase creme-gel. Poate fi folosită ca bază de machiaj, însă recomandarea mea este ca dimineața să aplicați un produs separat cu protecție solară minim 30, dacă nu chiar 50, acum că (aproape) a venit vara.
 -417 crema
Mi-a făcut și îmi face plăcere să folosesc crema hidratantă Mineral Aqua Perfection de la -417 atât dimineața, cât și seara. Tenul se simte hidratat și fin. Având o piele destul de „fițoasă” care face coșuri când și de la ce te aștepți mai puțin, evident că am stat cu inima cât puricele să văd cum reacționează. Din fericire nu mi-a cauzat niciun fel de reacții neplăcute, coșuri sau iritații. Vă recomand și vouă să introduceți noi produse în rutină treptat, cu două, maxim trei aplicări pe săptămână, urmărind atent aspectul tenului. Uneori produsele cu formulă complexă pot avea unul sau mai multe ingrediente care nu vă priesc. Este foarte greu să îți dai seama ce produs nu se potrivește tenului tău când tu ai început 5 deodată.

-417 este o linie unică și exclusivă de produse pentru îngrijirea pielii ce combină vitaminele energizante ( A, B, E, D si F), extractele naturale din plante și un complex bogat de minerale din Marea Moartă. Numele brandului simbolizează locația exactă (417m sub nivelul mării) de unde sunt extrase cele mai prețioase ingrediente pentru produsele -417.

Puteți găsi produsele -417 în România exclusiv în farmaciile Sensiblu.