apivita Queen Bee
De câteva zile am placerea să testez o cremă care pare să fie leacul ideal pentru zonele descuamate de pe fața mea. Aceasta face parte din cea mai nouă gamă Apivita – Queen Bee. Este vorba mai exact de crema cu textură bogată, un produs de care în mod normal m-aș feri, însă care a sosit în viața mea într-o perioadă în care aveam nevoie, în care îmi doream să fac ceva mai mult pentru tenul meu.
Queen-Bee-rich-texture

Brandul Apivita nu e o noutate pe cosmeticelatest. V-am povestit despre creme cu SPF, măști de față, geluri de duș ori creme de corp Apivita. Era momentul să testez și cremele de îngrijire a tenului. Mai mult, parcurg o perioadă în care privesc înapoi și mă bucur că am avut (relativ) bine grijă de tenul meu care acum nuși arată vârsta. Tocmai de aceea focusul meu este pe o îngrijire intensivă, holistică, care să mă ajute să mențin ce-am clădit. 

Inspirați de cel mai prețios dar al albinelor – lăptișorul de matcă – și valoroasele cunoștințe din domeniul cercetării acestora, APIVITA prezintă noua gamă QUEEN BEE. Aceasta propune o abordare holistică a anti-îmbătrânirii, combinând miraculosul efect al lăptișorului de matcă grecesc încapsulat în stare proaspătă în lipozomi cu 12% ingrediente active, fără precedent, ce reface structura și funcționarea armonioasă a pielii.

Cu această gamă, APIVITA inovează încă o dată lupta împotriva îmbătrânirii, folosind ingrediente și formule care activează toate straturile epidermei, stimulând procesul de regenerare a pielii – lăptișor de matcă grecesc, extract patentat de propolis, extract din semințe de Lupin alb, Rabdosia rubescens, uleiuri esențiale 100% organice, extract de Jujubă (curmal chinezesc)  etc.

Dacă iubiți mierea și produsele apicole, gama Queen Bee este pentru voi. Iar eu, după vreo două luni în care am consumat regulat lăptișor de matcă și i-am observat efectele asupra nivelului de energie și asupra imunității, vreau să profit de efectele lui și în crema de față. Poate daca nu-l întrerupeam nu aveam tusea care mă chinuie de vreo trei săptămâni. Așa că, vorba reclamei: când ești pe un drum bun, urmează-l. La fel cu tenul, la fel cu alimentația ș.a.m.d.

Gama QUEEN BEE cuprinde:

  • Ser Holistic Anti-îmbătrânire: cu 95% ingrediente naturale, oferă instant fermitate și este pasul esențial în îngrijire
  • Cremă Holistică Anti-îmbătrânire pentru zi SPF 20/PA+++: cu 80% ingrediente naturale, îmbunătățește aspectul tuturor semnelor îmbătrânirii și protejează eficient împotriva foto-îmbătrânirii și a radiațiilor UVA/UVB
  • Cremă Holistică Anti-îmbătrânire pentru zi cu textură lejeră: cu 95% ingrediente naturale, potrivită pentru pielea normală și mixtă, hidratează, reface conturul feței și conferă luminozitate
  • Cremă Holistică Anti-îmbătrânire pentru zi cu textură bogată: cu 94% ingrediente naturale, destinată pielii uscate, hrănește pielea, reface conturul feței și netezește ridurile profunde
  • Cremă Holistică Anti-îmbătrânire pentru noapte: cu 96% ingrediente naturale, repară pielea pe timpul nopții, redându-i un aspect tânăr și regenerat
  • Cremă Holistică Anti-îmbătrânire pentru ochi: cu 96% ingrediente naturale, reduce semnele oboselii și a îmbătrânirii și oferă zonei ochilor un aspect odihnit și luminos.

Cred că pentru crema mea bogată cea mai potrivită pereche va fi Serul holistic anti-îmbătrânire pe care-l văd potrivit atât dimineața (cu puțină răbdare pentru a-i permite să pătrundă în piele, cât și seara, înaintea aplicării cremei.

Ce promite APivita Queen Bee – 88% Lifting, 90% Riduri netezite, 92% Fermitate, 98% Luminozitate 80% Uniformizare, 100% Hidratare. 

Gama Queen Bee de la Apivita poate fi găsită în farmaciile Sensiblu și în magazinul APIVITA din Băneasa Shopping City. Pentru mai multe detalii, accesați:  https://www.facebook.com/Apivita.Ro sau www.apivita.com.