Cred cu tărie că oricine ar trebui să fie vegan măcar câteva luni. Oricine ar trebui pus în fața situației „dar eu ce mănânc dacă nu am carne?”. Și nu că aș fi eu vreo activistă pentru drepturile animalelor, ori vreo religioasă, ci pentru că sunt de părere că există o grămadă de bunătăți pe lângă carne, bunătăți pe care, ocupați fiind cu carnea cu orez/cartofi și salată, ajungem să le ignorăm. Și e păcat. După vacanța în Londra pot spune că suntem norocoși! Legumele noastre încă au gust, produsele de tip „whole foods” (neprocesate si/sau bio) sunt la prețuri mai mult decât decente. Avem o grămadă de plafare și producători locali care ne pun la dispoziție alimente bogate nutritiv.
De gătit pot spune că nu prea m-am mai ocupat. Am avut puțin timp la dispoziție. Totuși, vreau să vă arăt azi două rețete care mi-au plăcut tare mult, una vegană și una vegetariană. Încă un argument pentru ce am spus mai sus ar fi că am ajuns, după doi ani fără carne, să „compun” și să amestec rețete după capul meu, și cu succes pe deasupra.
O primă rețetă este cea de clătite din năut cu legume. Năutul este bogat în proteină și are un indice glicemic foarte mic.
Inițial făcusem compoziția pentru năut cu legume la cuptor, dar după vizita la hypermarket, unde n-am găsit tot ce voiam să cumpăr, am zis să fac o clătită să văd ce iese. Și așa am ajuns să le fac pe toate. Ce-am pus în ele: 300 de grame de făină de năut Solaris, 500 g apă, usturoi granulat, paprika afumată, oregano, busuioc, măghiran, chimion și coriandru (câte jumatate de linguriță), piper, o lingură generoasă de praf de copt, sare roz de Hymalaia. Această compoziție se lasă NEAPĂRAT măcar două ore la frigider, pentru a fi siguri că năutul nu vă dă dureri de stomac. Puteți s-o țineți si de dimineață până seara. Pentru copt am folosit ulei de susan Solaris (am uns tigaia cu o pensulă de silicon, o clătită da, una nu). Am copt fiecare clătită la foc mic cca. 4 minute pe fiecare parte. E important ca năutul să se coacă bine, iar acesta se coace mai greu decât făina.
Separat am pus la fiert doi cartofi dulci mici și un cartof normal mic, cubulețe. Din aceștia am făcult ulterior un piure, adăugând usturoi granulat, ceapă granulată, ulei de susan Solaris, sare roz de Hymalaia, piper și puțină zeamă de lămâie. Cartoful dulce e… destul de dulce și de aceea am simțit nevoia să condimentez generos.
Ciupercile, varza de Bruxelles și morcovii i-am scăldat într-un sos din ulei de palmier, paprika afumată, usturoi granulat, sare, piper, ierburi uscate și am introdus tava cu legume în cuptor – 200 de grade, 30 de minute. La final am montat clătitele.
Unele clătite s-au uscat în zona de mijloc și am fost nevoită să le montez altfel pentru că nu se puteau rula. Pentru aceasta variantă n-am mai tăiat legumele cubulețe, ci pe lung.
Despre cea de-a doua rețetă doar am să vă povestesc puțin. Mi se pare ideală pentru serile când vrei ceva foarte rapid și gustos – paste cu legume coapte.
Am ales spaghete de la raionul de refrigerate. Pe lângă că sunt mult mai gustoase, se și fierb mai repede – 4 minute. Legumele (ciuperci, broccoli, ardei gras roșu) le-am făcut cum îmi place mie (scăldate în sos cu ulei, apă, usturoi granulat, ierburi și sare), numai că că le-am lăsat doar 10 minute la 200 de grade. Au ieșit crocante, soțului i-au placut la nebunie. Roșiile le-am făcut separat la abur pentru că voiam doar să se pătrundă puțin, nu să se fleșcăiască. Peste pastele fierbinți (cele folosite de mine nu se clătesc) am pus ulei de măsline, sare roz și piper. Am adăugat legumele și parmezan din belșug, plus puțin oregano (sau ce iarbă oi fi nimerit că am pus mai mult de decor) și am mâncat fericiți până n-am mai putut, plus a doua zi la muncă (au fost gustoase și reci).
Pe final vreau să vă mai dau un mic pont. Dacă și voi v-ați plictisit de uleiul de măsline în salata clasică de roșii, vă recomand cu drag combinația de ulei de in și ulei de susan. Eu nu-s mare fană a uleiului de măsline în salate, așa că acest mix a venit la fix. Cele două uleiuri sunt foarte sănătoase, cel de in fiind bogat în Omega 3, iar cel de susan în calciu.
Uleiurile Solaris sunt presate la rece, ceea ce înseamnă că își mențin proprietățile nutritive pentru mai mult timp. Trebuie păstrate neapărat în locuri ferite de lumină și căldură dacă vreți să vă bucurați de beneficiile lor.
Voi ce ați mai gătit bun în ultima vreme?
Mi- a lasat gura apa , cum se spune…in vara asta n- am prea mancat nici eu carne , iar de pe 1 aug deloc..ba chiar mi- am schimbat mult modul de a ma alimenta…legumele crude sau sotate sunt la ordinea zilei…smoothiuri delicioase , fructe…si ma simt f bine, plina de energie, mai supla 😀 eu ador chiftelutele de naut …si m- ai facut extrem de curioasa cu reteta asta! Multumesc si bravoo! 😉
Ma bucur ca ti-e mai bine! Sa cercetezi si semintele, sunt importante. Cea mai grea parte la clatite e pazitul tigaii, dar m-am ocupat de legume in timpul asta si cand am terminat m-am jucat pe telefon :))) Si mie-mi plac chiftelutele de naut, dar parca la cuptor nu ies la fel de bune si incerc sa ma feresc de prajeli