Cand iubesti aroma de cafea, gustul acela intens dar dulce care iti ofera clipe de relaxare totala e greu sa uiti, e greu sa mergi mai departe ca si cand acestea n-ar exista. Eu si cafeaua avem o relatie veche de vreo zece ani insa de aproape unul am luat o pauza. De ce? Pentru ca nu ma pot opri! Pentru ca o iubesc si pentru ca e atat de usor sa exagerez. Ajunsesem sa beau multa si la aproape orice ora din zi. Ajunsesem cumva sa n-o mai apreciez la adevarata ei valoare. Aveam nevoie de o pauza sa-mi pot da seama ca “less is more”.
 
In ultimele luni am incercat sa evit cofeina dar n-am renuntat complet la cafea. Inca asociez o vizita in mall cu aroma de cafea cu caramel si, spre norocul meu, exista si cafea decofeinizata.
 
Despre Coffeol nu stiam foarte multe lucruri. Dadusem un like pe Facebook paginii cafenelei si admiram diverse poze. Tot timpul am avut impresia ca este o cafenea normala, un loc intim si usor intunecat unde se servesc diverse bauturi pe baza de cafea, in cescute mici si albe.
 
Am acceptat cu drag invitatia de a face o scurta calatorie pana la Ploiesti pentru a degusta cate ceva din oferta Coffeol. Dupa o plimbare vesela cu autocarul plin de copii energici am ajuns intr-un loc complet diferit de ce-mi imaginasem eu, un loc spatios si luminos cu o terasa incapatoare unde aromeole te ademenesc inca de la intrare, un loc cu o oferta asemeni celebrelor cafenele pe care le frecventez uneori la mall.
 
Am ales cu greu ceva delicios din vitrina Coffeol
Pe langa un caramel machiatto frumos decorat m-am oprit la o prajitura cu mango, fara gluten, pregatindu-ma sa asist la surprizele oferite de organizatori.
Gazda evenimentului a fost Nico care ne-a marturisit: “Imi place sa imi beau cafeaua cu cei dragi si, recunoasc, ritualul cafelei este unul pe care il impart deseori cu sotul meu. Astfel avem cateva minute la dispozitie sa comunicam, sa povestim, sa planificam lucruri. Aceste momente sunt pentru noi, asa spune si noul meu single. Marturisesc, eu sunt una dintre persoanele care traiesc cu cafea la propriu, consum patru-cinci cafele pe zi, din cauza tensiunii arteriale scazute. Tocmai de aceea ma veti vedea des la Coffeol Ploiesti, savurand o ceasca buna de cafea”.


Intr-o atmosfera calda si prietenoasa am socializat cu prietene bloggerite, am vorbit de starea de bine, despre seninatate, bucurie, gandire pozitiva, armonie. 

Prezentatorul Dragos Stefanescu i-a provocat pe  invitati sa participe la concursul “Detectorul de arome”. Premiul oferit a fost un voucher constand in cafea pentru o luna de zile la Coffeol pentru castigatoare si partenerul sau.

Gabriela Maalouf, consilier dezvoltare personala, ne-a povestit despre importanta momentelor petrecute de soti impreuna, dimineata, la o cafea. Acestea sunt momentele ce-i ajuta sa isi pastreze rolul de sot-sotie care de multe ori este detronat de rolul mama-tata. 

Daniela Man, resprezentatul Smallprint Romania, a facut o demonstratie live si a luat amprentele copiilor pentru a le imortaliza in pandantive din argint pur. Un astfel de cadou este pe viata si poarta in el toata energia celor mici.


Reprezentantul Miko Kids a avut grija ca micutii sa aiba parte de o excursie de neuitat. Au cantat in autocar pe melodiile conceptului Learn with Music, iar la Coffeol au desenat si au bricolat cesti de ceai si de cafea.
Evenimentul s-a incheiat cu un moment muzical, un mini-concert la vioara si percutie sustinut de trupa 2 Man Show alcatuita din Iustin Galea si Bogdan Niculicea.

La recomandarea lui Jully am degustat un Chai Tea Latte, ceva complet nou pentru mine. A fost delicios! Atat de aromat, atat de diferit de tot ce am incercat eu intr-o cafenea…

 
Daca aveti drum la Ploiesti (Ploiesti Shopping City) sau la Brasov (Michael Weiss, Nr. 18) nu ocoliti Coffeol. O sa va placa!