A trecut ceva vreme de cand n-am mai povestit despre un fond de ten. Si, recunosc, in ultima vreme scriu cam rar. M-a lovit putin lenea si lipsa de insipratie, ca sa fiu sincera. Adica nu-mi place sa scriu doar de dragul de a asterne randuri pe blog. Daca nu am cel putin 5 idei in cap despre un produs nu ma mai apuc sa il disec.Fondul de ten Matte&Cover de la Paese a fost cumparat in septembrie anul trecut de la Cosmetics Beauty Hair Expo, la recomandarea fetei de la stand si la o promotie foarte buna – toate produsele erau reduse cu 50%. Mi-ar placea sa mai prind aceasta promotie dar, din pacate (sau din fericire!) anul acesta este primul din cei sase de Bucuresti cand lipsesc de la targ. Dar lipsesc cu un motiv bun – voi fi plecata in vacanta!

Matte&Cover este un fond de ten destinat tenurilor grase si mixte. Este un produs pe baza de apa si siliconi care permite pielii sa respire si previne formarea imperfectiunilor. Ingrediente active din fondul de ten Paese Matte&Cover: microspongii care actioneaza numai acolo unde pielea secreta prea mult sebum, astfel incat sa nu usuce, acidul hialuronic care hidrateaza zonele deshidratate a pielii lasand-o neteda si mata cu imperfectiunile bine acoperite, vitaminele A si C cu efect antimbatranire, D-panthenol care calmeaza iritatiile.Dar destul cu descrierea producatorului. Sa va povestesc experienta mea, zic.
Produsul vine ambalat intr-un recipient de sticla cu pompita. Se dozeaza usor insa e nevoie de putina atentie. In timp mi-am dat seama ca e mai bine sa-l pun in palma si nu pe dosul acesteia pentru ca risc sa curga daca am dozat prea mult. Este destul de lichid. Chiar se poate auzi cand agiti sticluta iar cand sta in pozitie verticala timp de mai mult de 10-15 minute poti observa cat s-a consumat pentru ca se scurge foarte bine de pe peretii sticlutei. Imi place mult treaba asta. Asa stiu exact cat mai am si nu ma trezesc cu surprize, apasand in zadar pompita unui recipient gol (mi s-a intamplat!).Un alt aspect de mentionat – trebuie sa dozam treptat si sa adaugam pe masura ce aplicam. Acest fond de ten se intinde frumos si acopera destul de bine din prima asa ca nu trebuie sa insistam cu straturile. In plus, ce am observat eu, daca stratul este prea gros atunci produsul oxideaza pe ten si ne poate face sa parem “bronzate cu Nutella”. Sotul meu chiar s-a distrat copios intr-o zi cand am decis sa il aplic cu pensula si, evident, am aplicat prea mult. Mi-a spus razand cu pofta ca arat ca o pitipoanca. Mi-a fost invatatura de minte sa-l aplic numai cu degetele si numai in strat subtire.

 
Chiar si asa, putin tot oxideaza. Noroc ca sunt usor bronzata si nu arat chiar ciudat. In plus, folosesc spray-ul Photoderm Mineral cu SPF 50 care albeste tenul iar Paese Matte&Cover echilibreaza perfect nuanta pielii.
Cat despre aplicare, pot sa spun ca am fost de-a dreptul incantata. Fiind pe baza de apa nu lasa pelicula uleioasa (cu exceptia situatiei in care uleiul provine din crema-baza) si nu e necesar sa inlatur surplusul de ulei cu un servetel. In plus, se usuca foarte bine si mat pe piele si rezista incredibil de bine. Daca nu este foarte cald afara sau daca baza peste care l-am aplicat nu este foarte uleioasa ma pot baza pe el chiar si 8 ore.
In imaginea de mai jos avem mai intai tenul simplu, apoi tenul cu fond de ten Paese Matte&Cover iar in ultima sectiune am adaugat putin concealer pe zonele unde era nevoie si pudra. Click pe imagine pentru marire
paese matte&cover swatch
De cele mai mute ori l-am purtat fara pudra. Ca finish il prefer fara pudra insa, pentru rezistenta, aleg sa o aplic.
Pretul fondului de ten Paese Matte&Cover este de aproximativ 110 lei pentru 30 ml de produs, valabil 24 de luni de la deschidere. Eu am nuanta 202 Natural. Ma declar multumita de el insa, daca aveti tenul foarte deschis la culoare, aveti mare grija. Testati pe o portiune restransa de piele pentru a vedea daca nu cumva oxideaza. Nu cred ca reactioneaza la fel ca la mine pe toate tenurile dar e mai bine sa fiti atentionate.Ati incercat produsele Paese?