Pentru astazi am pregatit un review dublu dar de tipul “iarna nu-i ca vara” sau “la munte nu-i ca la campie”, asta pentru ca voi vorbi de doua farduri destul de diferite dar care sunt asemenatoare ca ambalaj si pretind sa reziste la fel de mult. 
Este vorba de Maybelline Color Tattoo 24h (nuanta 35 – On and On Bronze) si Bourjois Color Edition 24h (nuanta 05 Prune Nocturne)

 

 
In primul rand as dori sa precizez ca in cele ce urmeaza voi descrie doar parerea mea in urma experientei cu cele doua farduri. Tineti cont de faptul ca pleoapele mele sunt extrem de uleioase. Fara primer niciun fard nu-mi rezista mai mult de 3 ore. 
 
Despre Maybelline Color Tattoo s-a tot scris. Nu puteam sa-l ratez. Dupa dezamagirea cu Illamasqua ma asteptam la orice. Insa surprizele au venit una dupa alta.

Fardul este un gel crema, asa cum ii spune si numele, dens, intr-o culoare metalica. Se transfera pe pleoape usor si destul de uniform. Se estompeaza fara efort si se usuca repede. 
 
L-am folosit mai intai singur si recunosc ca acesta este cel mai rapid si mai practic mod de aplicare, mai ales cand te grabesti. Se intinde foarte frumos folosind degetul. Si este si de efect. A rezistat undeva la 6 ore fara sa se clinteasca. La final de zi arata, totusi, decent. 
L-am pus la treaba si ca baza pentru fard iar machiajul a rezistat si mai bine. Fardurile pudra adera destul de bine peste Color Tattoo si isi pastreaza intensitatea pe tot parcursul zilei. 
Peste primer (Too Faced Shadow Insurance) se comporta ca un fard pudra obisnuit, adica nu da semne de strangere in pliu nici dupa 12 ore. Nu am rezistat cu niciun machiaj 24 de ore si chiar mi se pare putin hilara aceasta pretentie (care pana la urma este doar o denumire, perfect legala, ca si in cazul rimelurilor), care ma face sa ma gandesc la antiperspirante. 

Intins pe piele arata asa:

Bourjois Color Edition 24h este, asemeni denumirii, o crema-pudra. Ca si textura te duce mai degraba cu gandul la un fard pudra decat la un fard crema. Rebuie sa recunosc ca am fost atrasa de culoare. Prin cutie (l-am cumparat sigilat) parea un visiniu cu reflexe aurii. De fapt este un mov cu usoare reflexe aurii vizibile mai mult in cutie decat pe piele.
 
Ca si densitate, pare mult mai concentrat in cutie. Aplicat pe pleoape parca “fuge” in toate directiile si deca vrei sa-l estompezi isi pierde semnificativ din intensitate. Asta cu degetul. Cu pensula deja s-a sters de tot. 
Pe scurt, cand l-am aplicat in strat mai generos pentru a obtine o culoare mai intensa s-a strans in pliu dupa nici doua ore. Aplicat in strat mai subtire se vede ca un fard de proasta calitate aplicat fara baza si se strange la fel de usor. Peste primer (Too Faced Shadow Insurance) rezista ceva mai bine, pana pe la 4 ore insa nu cumva sa fie prea vizibil pe pleoapa. 
Pe piele arata asa:
Am facut si un fel de demonstratie privind “color payoff” (varianta mea: cam cat de multa culoare se ia pe degete si se transfera pe piele la prima aplicare):

Puteti observa mai sus cata culoare era pe deget si cata s-a transferat in swatch-uri. Tin sa mentionez ca am insistat sa iau cat mai multa culoare pe degete. Cu Maybelline mi-a mers, cu Bourjois nu prea.

Ca si pret Maybelline Color Tattoo 24h este in jur de 30 de lei iar Bourjois Color Edition 24h in jur de 40 de lei. Ca si gramaj sunt aproximativ la fel dar n-as putea sa va spun exact pentru ca Bourjois avea eticheta lipita pe lateral si am aruncat-o iar Maybelline nu vad sa fie scris.

As mai cumpara oricand varianta Maybelline, chiar detin si unul mat – Permanent Taupe. Cat despre Bourjois, cu parere de rau, n-as mai risca.

Ati incercat cele doua farduri? Cum vi se par?