Trecuse ceva vreme de când plasasem ultima comandă iherb. Nu v-am arătat-o pentru că nu știu dacă vă interesa o proteină vegetală pentru sportivi, la 1 kg. Recent iherb m-a notificat că am ceva credit care urmează să expire în 24 de ore. Nu erau mulți bani, dar puteam acoperi puțin mai mult decât transportul cu ei și m-am grăbit să pun ceva în coș. Mai jos vă arăt pe larg ce am ales.
Îmi doream de ceva vreme să gust supa miso, o supă tradițională japoneză ce are la bază un lichid denumit „dashi” peste care se adaugă pasta miso. Pasta miso este un condiment tradițional japonez realizat în urma fermentării boabelor de soia (cea mai sănătoasă metodă de consum a boabelor de soia), boabe la care se adaugă sare și ciuperca Aspergillus oryzae, cunoscută în limba japoneză ca kōjikin. Uneori se adaugă orez, ovăz, verdețuri și alte ingrediente.
Am comandat-o în ideea că o voi consuma la serviciu. Am ales varianta organică de la Edward&Sons. Azi am și testat-o și, spre marea mea surpriză, mi-a plăcut, deși mirosul inițial nu mi se părea prea prietenos. Nu știu cu ce s-o compar, poate cu un gust de brânză condimentată. Cred că e genul care îți place sau nu, fără variantă de mijloc. Am folosit apă fiartă simplă, dar pentru următoarele patru plicuri voi folosi supă de legume concentrată și pătrunjel proaspăt. Mai jos și spatele ambalajului, dacă vreți să îl citiți. A costat 15 lei pentru 4 plicuri. Eu zic că merită. Voi ați consumat vreodată supă miso?
Un alt aliment pe care l-am descoperit într-o rețetă pe internet este farro, un tip de cereale antice din care își are originea grâul, înrudit cu spelta, însă mult mai bogat în zinc, acid folic și niacină, plus mult mai multe fibre. Se fierbe în cca. 25 de minute, ca și orezul integral și poți face din el de la supă, risotto, salate, tarte, până la budincă desert. Încă nu l-am desfăcut, dar abia aștept să-l inaugurez. Am ales, din nou, o variantă organică, de la Now Foods, (22,3 lei pentru 454g) fără organisme modificate genetic (prețurile pentru aceste variante nu sunt cu mult mai mari). Mai jos detalii și modul de preparare.
Am căutat și o pensulă de buffing mai ieftinuță, după ce mi-a decedat Sigma F80 (am rămas cu perii într-o mână și mânerul în cealaltă, în timp ce o storceam) și, după un scurt search pe net am ales EcoTools, Custom Coverage Buffing Brush (28 lei). Am folosit-o și pentru fond de ten, și pentru pudră și mi-a plăcut. Nu se compară la densitate cu F80, dar e la fel de fină, mai mică și foarte practică.
Nu puteam să nu arunc în coșul virtual și un produs pentru păr, iar Andalou Naturals, Moisture Rich Conditioner, cu argan și portocale dulci, la 32 de lei pentru 340 ml a sunat bine, mai ales după ce am analizat puțin lista de ingrediente. Momentan îmi place la nebunie TRESemme cu proteine din mătase și ulei de argan de care v-am povestit aici, dar îl voi încerca în curând și pe acesta.
În colet am mai primit și chestiuța de mai jos. Ziceți voi ce e și la ce folosește, că eu nu mă prind… sau evit să vin cu ipoteze 🙂
Comanda a venit în cca două săptămâni de la plasare. La fiecare comandă primiți înapoi credit și, dacă luăm în calcul transportul de cca 15 lei din care se scad aceste bonusuri, chiar merită să pui comenzi pe iherb. Cu condiția să stai bine cu nervii când e de așteptat, uneori vin în 10 zile, alteori poate dura și o lună. Să nu mai zic de cozile de la Poștă… Sfatul meu e să plasați comenzi micuțe (nu mai mult de 100 de lei) și mai dese, decât rare și mari.
Chestia aia e 3 in 1, semn de carte, lupa ca sa vezi scrisul mai bine si linie, masura :D. Cred. O am si eu si o folosesc ca semn de carte.
Sa le folosesti cu placere!
ahaaam! multumesc 🙂 nu vrei sa stii la cate tampenii m-am gandit…
Si eu tot la tampenii m-am gandit, drept urmare eu tin liniarul ala pe birou pentru cand ma enerveaza cate un coleg si vreau sa fac glume proaste pe seama lui 😀
sa-ti fie rusine ca te-ai gandit la ce m-am gandit eu :)))