mascara-bourjois-volume-revealA venit vremea să vă vorbesc despre un mascara pe care-l folosesc de ceva vreme, Bourjois Volume Reveal, cred că primul mascara waterproof cu care am reușit să mă înțeleg, poate pentru că este așa de ușor de curățat încât nici nu îți dai seama că ar fi un mascara waterproof (rezistent la apă).

Despre Bourjois Volume Reveal v-am scris aici în momentul în care era o noutate pe piața din România. Reiau pe scurt cele două noi caracteristici cu care a venit pe piață acest rimel (să fim sincere, toată lumea îi zice rimel, chiar dacă oficial îl cheamă mascara):

  • Tubul are încorporată o oglindă care mărește de trei ori, foarte utilă când nu ai o oglindă mai mare la îndemână, utilă și când aplici alte produse de machiaj. Producătorul ne recomandă să așezăm oglinda sub zona ochilor pentru a beneficia de o claritate și de o precizie incredibilă asupra tuturor genelor. Astfel, vei ajunge cu ușurință la acele firișoare care de obicei scapă „neâmbrăcate” și ies rebele din rând. Mie mi se întâmplă asta frecvent cu genele din colțul exterior al ochilor.
  • Include o perie pentru gene care va amplifica fiecare geană în parte. Inventivă și ușor de folosit, peria pentru gene Volume Reveal oferă acoperire perfectă și catifelată încă de la prima aplicare.

Dacă am menționat perioța, să v-o și arăt. Este confecționată din cauciuc, având perii de aproximativ aceeași lungime (excepție făcând cei aflați spre vârf, care pe mine mă ajută în mod deosebit la aplicarea pe genele de jos. Este foarte flexibilă, însă numă deranjează când o folosesc.
mascara-bourjois-volume-reveal-waterproofBourjois Volume Reveal se aplică ușor, rapid și nu se usucă atât de repede încât să încarci genele când revii cu al doilea strat. Îmi place și că nu mă murdăresc pe pleoape, aceasta datorită perilor care nu sunt nici prea lungi, nici prea deși. Ajung ușor la toate genele, chiar și la cele mai scurte.

Nu am avut probleme la purtare. Nu curge, nu se fărâmițează și nici nu se simte greu pe gene. Fiind varianta cu rezistență la apă m-aș fi așteptat să se îndepărteze greu, însă nu e cazul. Folosesc loțiune micelară și se demachiază foarte ușor. 

Culoarea este negru intens, însă n-aș putea să apreciez cât de intens este față de altele. Pentru mine negru înseamnă negru și atât, la toate rimelurile.

În imaginile de mai jos puteți vedea cum arată genele mele mici, șaten deschis spre blond la vârfuri și nu foarte dese. Pentru mine diferența este semnificativă și l-am folosit cu succes și pe alte persoane (evident, cu dezinfectant). De la o vreme l-am folosit doar pe mine și cred că în 2-3 săptămâni îl voi termina de tot. Mi-ar părea rău să îl arunc expirat și, cum în perioada aceasta nu prea am cliente la machiaj, era și păcat să-l las să expire.
bourjoisvolume-reveal bourjoisvolume-reveal_  Mascara Bourjois Volume Reveal are în mod normal un preț de aproximativ 61 de lei, pentru 7,5 ml de produs, valabil 6 luni de la deschidere. Acum este disponibil la prețul de 40,29 lei, aici