avon_perfectly_matte
Știu că multe dintre voi vă pregătiți listuțele pentru campania 3 AVON și sunteți doritoare să vedeți cum arată noua gamă de rujuri True Color Perfectly Matte. Am observat în datele despre trafic acest lucru (v-am prezentat aici vechea gamă de rujuri mate și voi ați găsit-o în căutări pe Google), așa că m-am grăbit să vă arăt nuanțele noi. Din păcate două nuanțe mi-au lipsit din comandă, fix Coral Fever pe care o poartă Antonia în broșură și Splendidly Fuschia care sunt convinsă că ar fi ieșit super în poze. Dar perseverez, le pun și în următoarea comandă și voi face update la articol.

Primul lucru care te impresionează la rujurile din gama True Color Perfectly Matte sunt ambalajele mate, catifelate, foarte elegante. Din nou ceva diferit la AVON, ceva care mă încântă. În full size am cumpărat Ravishing Rose (la fix, că a lipsit din mostre) și Peach Flatters. Dacă primul se aplică minunat, opac, cremos, despre al doilea nu pot spune chiar același lucru. E ceva mai uscăcios. La fel am pățit și cu Vibrant Melon care se aplică neuniform și se strânge inestetic pe buze. Deci Peach Flatters și Vibrant Melon nu le recomand.

Dar restul… mi-au plăcut foarte mult pentru că sunt pigmentate, cremoase și, aplicate în mai multe straturi, cu eliminarea excesului, rezistă destul de bine. Azi am făcut o probă și, după 3 ore cu mâncat desert cu cremă, băut cafea și apă, încă aveam buzele viu colorate. E drept, nu erau foarte hidratate și pe alocuri se strânsese rujul, dar, vorbim totuși de rujuri mate.

Am făcut poze pe grupuri de câte patru și de data asta mi-au ieșit nuanțele bine de tot, foarte, foarte aproape de realitate în cazul majorității nuanțelor. Totuși, vă rog să verificați și poza portret dacă vă place o nuanță.
avon_4 avon_1Vibrant Melon este roz portocaliu (nuanța care s-a aplicat cel mai prost)
Ruby Kiss este un roșu căpșună
Adoring Love este un roz bombon clasic
Red Supreme este roșu închis clasic, tot căpșună
avon_2Pure Pink e mai degrabă nude spre portocaliu
Ideal Lilac este mov liliachiu deschis
Peach Flatters este nude portocaliu mai închis puțin decât Pure Pink Peach Flatters este cel mai uscăcios și neuniform pe buze, pe care nu-l recomand
Berry Blast e mov închis și îmi place mult de tot
avon_3Posh Petal e un roz așa de șters încât zici că vrea să fie alb
Perfectly Nude urmează calea celui de mai sus – nude așa de deschis încât se duce spre alb-galbui
Au Naturale ar putea fi un nude drăguț, dar mi se pare și prea deschis, și prea spre maroniu (nuanșă care nu mi se potrivește deloc)
Marvelous Mocha e cu adevărat scary pe fața mea. Nu l-aș purta nici cu smokey. E nude, însă mult prea deschis și maroniu.avon_swatchUltima nuanță, la care nu am mostră dar am full size, Ravishing Rose este un roșu zmeură închis și aprins cu care am atras azi un milion de priviri (pușin șocate, dacă pot să spun așa). Lui i-am testat rezistența și, cum spuneam, după 3 ore, un desert cu cremă, o cafea și o apă plată s-a prezentat astfel:
bty
Comparativ cu gama AVON Ultra Colour 3D Plumping, n-a fost atât de greu să șterg buzele pentru a aplica următoarea nuanță. M-am mișcat mult mai repede și am putut chiar să folosesc loțiune micelară (care la 3D Plumping a fost apă de ploaie). Am ocolit nuanțele foarte deschise, dar vă garantez că în swatch-urile pe mână aveți nuanțele reale.

Toate pozele de mai jos se măresc făcând click pe ele.
ravishing rosevibrant melonruby kissadoring love red supremepeach flattersberry blast marvelous mocha
Eu m-am îndrăgostit de Ravishing Rose și de Berry Blast. Pe voi ce nuanță v-a cucerit?