Am început timid să strâng produse de prin casă, convinsă că nu voi stânge de un articol pe blog. Erau câteva pe care obosisem să le tot văd stând degeaba și încercam să mă conving că dacă stau nefolosite de peste un an, cu siguranță așa vor rămâne. Și, uite-așa, iar am făcut de-o plasă cu vârf. Ca să-mi iau grija de la ele și să mai eliberez pe ici, pe colo, m-am pus pe pozat și pe scris.
Încep cu produsele pentru colorat părul, de la dreapta la stânga. Așa s-au nimerit la poză, eu vi le spun în ordinea folosirii. REVLON COLORSILK fără amoniac a ajuns în părul meu acum cca. două luni. Prima vopsire pe păr 100% natural. Nu știu dacă am aplicat-o noi aiurea sau nu acopera, cert e că experiență zero la vopsit, Cristina pe alte persoane și eu pe părul meu. Au rămas câteva fire albe la vedere și ce m-a dezamăgit puțin a fost că mi-a deschis părul la culoare. Poate voi asta vă doriți (acum îmi dau și eu seama că tot asta îmi doresc, și o să vedeți de ce) dar eu în momentul acela voiam ceva perfect natural și identic cu nuanța mea de care sufăr că m-am despărțit. Dar deh, bătrânețea…
După o perioadă, când nu-mi plăcea mie că era prea deschis în frunte, am luat nuanțator, în ideea că pe păr decolorat va prinde. A prins Loncolor Trendy castaniu, s-a văzut frumos, dar păcat că după o spălare minunea a și dispărut.
Când deja crescuse prea mult și se vedea mai nasol, am zis că e cazul să iau o culoare ceva mai închisă și am ales Garnier Olia, nuanța 5 Brown. Acum că le judec mai rece, în păr am obținut exact ce-i pe cutie. În hypermarket mi s-a părut mai… ciocolată. E spre negru. Ce mi-a plăcut teribil la vopseaua asta a fost modul de aplicare. Deși merge pe varianta clasică de amestecat în castronel, a avut o textură de cremă-spumă care s-a întins foarte, foarte ușor și rapid. Din nefericire am luat trei cutii și una a ajuns la gunoi pentru că două au fost suficiente, dar eu apucasem să o amestec și pe a treia. Păcat… altă dată voi ști mai bine. Alt aspect care-mi place e că, folosind șampon antimătreață, tenta negricioasă începe să se ducă, părul mergând spre natural, castaniu-ciocolatiu lucios, fără să răsară fire albe. Cu siguranță voi mai cumpăra vopseaua aceasta!
La șampoane mențin linia celor antimătreață. Din păcate Clear Men care mi-a plăcut foarte mult, și-a schimbat formula… Nu mai are zinc pyrithione decât puțin spre finalul listei. Am luat Head&Shoulders dar nici acesta n-a fost chiar perfect. Acum sunt pe Syoss care e decent, dar nu cum era Clear Volume Maxx…
Masca Dove Oxygen Moisture am cumpărat-o de curioasă imediat după recenta lansare. Am fost puțin amărâtă că mi s-a părut gata începută (mult prea puțină în cutie, față de altele) dar mi-a plăcut la nebunie. E genul care se întinde bine și face puțină spumă. Mi-a lăsat părul așa cum îl vreau eu: drept, moale și lucios. Garantat voi reveni la ea, eventual în pereche cu balsamul din aceeași gamă.
Aussie 3 Minute Miracle a fost luat din duty free, după ce la Londra cumpărasem pliculeț care mă impresionase teribil. Adică acolo apa dură m-a șocat. Pliculețul Aussie a făcut minuni. Din păcate varianta la tub nu mi s-a mai părul la fel. Adică e un produs bun, peste medie, dar mult sub pliculeț. Sau să fie vorba și de apă, care la noi nu e așa dură?
Jeleul de baie Pomme Glacee de la The Body Shop e delicios. Am consumat cu zgârcenie, cum fac eu cu toate „prețioasele”. AVON Mr Frosty a fost un mic moft, dar mi-a plăcut, merge bine de-un răsfăț când e frig afară.
Apa micelară Skincode a fost ok, mi-a ajuns mult timp. Nu e chiar pentru ochi (sincer, doar Bioderma Sensibio H2O mi-a plăcut pe ochi până acum). Demachiantul bifazic Nivea e cunoscut și nu e primul, nici ultimul. Face ce trebuie. Mie-mi place mult.
Două produse pe care vi le recomand cu drag din DM sunt dizolvantul pentru lac de unghii fără acetonă și spray-ul pentru curățat pensule, ambele Ebelin. Despre spray aș vrea să menționez că miroase puternic a alcool, nu elimină complet pigmenții puternici de pe pensulele albe, dar ca dezinfectant e excelent, mai ales când n-ai timp de o spălare ca la carte. Eu sunt deja la jumătatea celei de-a doua sticluțe și voi mai cumpăra, cu siguranță. Îmi place mult Make Up For Ever dar costă enorm (ultima dată am dat 60 de lei pe 50 ml cu pompița gata blocată, ceea ce mă scoate din minți).
Untul de corp Beautycology cu miros de macaron a fost delicios, ușor de aplicat, dar am uitat de el și după câteva luni l-am găsit uscat… Despre Herbalife SKIN cremă de ochi v-am povestit pe larg aici. Mi-a plăcut mult.
Câteva produse de machiaj… Trei mascara – Yves Rocher Sexy Pulp (review aici), L’Oreal Volume Million Lashes care e foarte bun, ca orice mascara L’Oreal încercată de mine până acum, Maybelline The Mega Plush Volum Express (review aici), două tușuri – AVON Mega Effects pe care l-am folosit într-o veselie și mi-a plăcut mult, foarte ușor de aplicat și intens, și s-a terminat, Cartice Ink Eyeliner care era intens, dar se usca lucios și mă enerva și pe care l-am găsit săptămâna trecută uscat, și un anticearcăn iluminator de la Catrice care s-a comportat super și pe care l-am cumpărat din nou, dar cel nou e uscăcios și nu-mi mai place la fel de mult.
Am ales să arunc și câteva produse pentru colorat fața care sunt expirate. Despre Elmiplant CC Skin Moisture am scris aici. AVON Extra Lasting mi se pare un fond de ten ieftin foarte bun pentru ten mixt-gras. Acoperă bine și rezistă decent. ACM Sensiteial nu s-a bucurat de atenția meritată din partea mea. Mi-a plăcut, dar am avut și alte preferate și uite-așa a trecut timpul și a cam expirat… Despre Bioderma Sensibio AR BB Cream am povestit pe larg aici – una dintre favoritele mele.
Pe final câteva produse vechi și foarte vechi care adunau praf aiurea… Titania Gel răcoritor pentru picioare a expirat pentru că nu mă omor cu îngrijitul picioarelor. Nu am răbdare, nu-mi place. El era plăcut, mai ales vara, dar cine să-l folosească? Loțiurea regenerantă pentru păr… ceva pe bază de oțet… nici eu nu știu de ce am cumpărat-o sau de ce n-am folosit-o, cert e că are peste 2 ani de când se târăște prin baie.OPI Avojuice e moștenită de la Katynel și chiar am încercat s-o consum, chiar am vrut. Tot s-a învechit pe noptieră… Crema de corp cu cacao și zmeură Yves Rocher e un deliciu. Nu mă simt așa de vinovată că o arunc pentru că nu mai e mai mult de un sfert în ea, dar a expirat. Avon Senses Citrus Burst e un spray răcoritor pentru corp care mi-a plăcut la nebunie ca miros și textură. Păcat că și el a ajuns abandonat…
Pe final două uleiuri (Desert Essence de jojoba și Now Solutions de avocado) despre care mă tot amăgeam că sunt vechi, dar le voi consuma pe păr. N-are sens s-o mai fac. Au peste 3 ani…
Cam atât. Promit să nu mai cumpăr atâtea produse. Au ajuns să mă sufoce…
Ai strans ceva produse, nu gluma 😀
Asa am zis si eu 😀 Tot sper sa le reduc ca nu mai am loc de ele prin casa.
Ohooo sunt ceva consumate!
Abia astept sa eliberez si eu locul de sub birou! :))
Ebelin pentru curatarea pensulelor este o solutie de moment buna, dar nu pentru pensulele de ten…cel putin, eu prefer sa curat pensulele de ochi, care se curata mai bine si mai repejor.
CC Cream-ul de la Elmiplant cred ca a ajuns si la mine la consumate…sau expirate, nu mai stiu!:))
Pupici
Pentru cele de pudra/blush merge. Pe cele de fond de ten le spal pentru ca oricum imi place sa le folosesc umezite. Din pacate am curatat cu ea si un beauty blender din cele micute si s-a cam decolorat 🙁
Nici pe mine nu m-a impresionat balsamul de la Aussi, desi eu am alta varianta. Clar sunt altele mult peste!
Deci nu e de la apa 🙂