Cheltuiesc mulți bani pe cosmetice. Fac asta de ani de zile și nu intenționez să mă opresc. Sunt produse cu care mă răsfăț, sunt produse care mă ajută să-mi mențin pielea curată și tânără, dar și produse dragi, ieftine și utile, pe care le cumpăr fără să stau pe gânduri când se termină. Azi vreau să vă povestesc despre 10 produse ieftine, produse sub 20 de lei, pe care le iubesc. Sunt produse despre care am scris, sau care nu au beneficiat de atenție pe blog, poate doar pe Facebook sau nici acolo.
Încep cu două produse de la un brand ieftin și de bună calitate – Ziaja: masca de păr cu proteine din lapte de capră și măștile de față. Despre masca de păr am scris aici. Între timp am încercat-o și pe cea cu cașmir, însă tot aceasta îmi place mai mult. Costă 14 lei la Farmacia Tei sau 18-20 în alte magazine. Măștile Ziaja se plimbă de mult timp prin baia mea. La un moment dat uitasem de ele, însă le-am găsit la farmacia Tei și de când am încercat-o pe cea rejuvenantă cu acid hialuronic m-am întors la ele și am făcut stoc. Despre cea cu iasomie nu pot încă să vorbesc, dar crema de ochi din această gamă îmi place foarte mult. Aș fi inclus-o aici, dar e vreo 26 de lei. Măștile de față costă 4 lei/bucata.
La AVON sunt clientă de prin facultate, însă abia în ultimii ani m-am îndrăgostit de rujurile lor. Și din cauza lor, sau mai bine zis datorită, căci am făcut economie, nu prea sunt tentată de rujuri scumpe. Aceasta explică de ce abia anul trecut de Crăciun am intrat în posesia unui ruj MAC, și acela cadou, că eu nu mă înduram să dau banii pe el când rujurile AVON costă maxim 20 de lei. Despre gama AVON 3D plumping am scris (plus swatch-uri pe buze) aici. Dintre acestea nuanța Bitten este favorita mea.
Articolul despre gama AVON True Color Perfectly Matte este unul dintre cele mai căutate de pe blogul meu (îl puteți vizualiza aici) și cred că favoritul meu din seria de swatch-uri. Sunt rujuri mate care nu usucă buzele și rezistă foarte, foarte mult. Culorile sunt superbe. Eu am păstrat nuanțele Ravishing Rose și Berry Blast. Le-am comparat cu Boys’N Berries All Day Matte Red Sonja și Sephora Cream Lip Stain 16 Cherry Nectarine aici. Ca o mică paranteză, tot în categoria rujurilor baton mate și extraordinar de rezistente și foarte ieftine (14 lei în Kendra) intra și cele Wet n Wild despre care se zice că sunt copii după nuanțe de la MAC – detalii aici.
AVON Ultra Color Indulgence SPF 15 (swatch-uri aici) sunt nuanțe discrete (ce am ales eu), hidratante, lejere. Am păstrat Rose Bouquet și Honey Flower. În imagine am mai prins AVON Ultra Colour Bold Ruby Shock pe care îl am de două ori (nici eu nu mai știu de ce) – culoare intensă, hidratantă, cremoasă, rezistentă – și AVON True Colour Perfect Reds Bold Bordeaux cu aceleași caracteristici. Mai am o grămadă de rujuri avon, AVON True Colour Perfect Reds am toată gama. Acestea mi-au ieșit în cale la o căutare imediată prin geantă și prin cel mai accesat sertar.
Despre creioanele AVON Supershock am scris aici și aici. Costă în jur de 15 lei.
Cel mai tare sufăr după Aqua Pop pe care nu l-am mai găsit în broșură. Este cel mai frumos albastru-verzui-turcoaz ușor metalizat pe care l-am avut eu vreodată. Dacă îl aveți și nu vă place vi-l cumpăr cu drag. În realitate arată cam așa.
În magazinele DM găsesc mereu ceva de cumpărat. Dar abonată sunt de vreo doi ani la soluția de curățat pensulele de la Balea. E ideală când am nevoie să curăț urgent pensulele între două cliente sau când le vreau uscate foarte rapid. Costă 18 lei, dar în ultima vreme am tot găsit-o cu 15 lei.Și, mai nou, mulțumită Cameliei, am descoperit uleiul demachiant Balea pe care îl iubesc de mor. Costă 14 lei, dar nu prețul mă face să-i rămân fidelă, ci modul de folosire și eficiența. Îl aplici pe față ulei, masezi, topește orice urmă de machiaj, iar când îl limpezești se transformă într-o loțiune lăptoasă. Nu lasă tenul uns absolut deloc. Eu revin și cu un gel de curățare sau ueli de duș Bioderma Atoderm, pentru că sunt maniacă și vreau să nu rămână nicio urmă de machiaj, mai ales spre linia părului, însă poate fi folosit și singur.
Recent am cumpărat din nou benzile depilatoare pentru față Velvet Touch de la Elmiplant și mi-am amintit cât de mult îmi plac. Am scris despre ele aici. Sunt încântată că nu m-am ales cu bubițe a doua zi după epilare. Benzile costă cca. 8 lei.
Urmează un produs pe care l-ați văzut în articolele cu produse consumate – antiperspirantul Lady Speed Stick Gel, fostul Invisible (sau poate mai există Invisible, nu știu exact). Îl folosesc de mulți ani. E partenerul meu de bază când am nevoie de protecție perfectă. Îmi plac și B.U. Action la fel de mult ca eficiență, dar tot acesta este preferat că nu lasă nori de parfum și particule în aer după aplicare. Costă 11-12 lei.
Un produs cumpărat săptămâna aceasta despre care încă am întrebări, dar știu clar că-mi place, este balsamul Head&Shoulders. L-am luat din greșeală, crezând că e șampon. Dar nu din neatenție, ci datorită listei de ingrediente unde piritionatul de zinc apărea mai spre început. Și mă bucur mult că ține loc de șampon (eu folosesc regulat șampon H&S să nu-mi apară mătreața și cojile) – tratează scalpul – dar și de balsam – lasă părul moale și hidratat. Eu l-am cumpărat din magazinul Tati din Veranda Mall, nu știu cum arată lista de ingrediente a balsamurilor Head&Shoulders din magazinele românești. A costat 12 lei.Ultimul produs din articolul de azi sare puțin din limita de 20 de lei, cu 1 sau 2 lei, deși parcă l-am văzut la Mega Image cu 18 lei, nu mai știu sigur. Cert e că am fost tare fericită că aveam rezervă în ziua în care am terminat primul tub. Îmi place că nu lasă părul încărcat, miroase plăcut, nu îmbâcsește și conferă părului un aspect natural. Nu chiar de proaspăt spălat, dar destul de aproape. Este șamponul uscat din gama Argilă Extraordinară de la L’Oreal. Am mai scris despre el aici.
Aceasta a fost lista mea de produse preferate sub 20 de lei. Sunt sigură că dacă mai căutam puțin mai găseam (dovadă paranteza de mai sus cu rujurile Wet n Wild), dar am vrut neapărat să scriu azi. 🙂
Voi ce produse ieftine și bune recomandați?
Mi-am luat și eu chiar ieri șamponul uscat și sunt super curioasă cum e. L-am folosit puțin dimineață și îmi place mult mirosul lui. Chiar miroase parul a proaspăt spălat.
Si ramane asa pana seara, chiar si cand te mai joci in par peste zi. Cu Batiste se incarca si se imbacsea pana seara
Am si eu o lista cu produse. Ziaja demachiant bifazic cu lapte de capra si cel cu frunza de maslin ambele au ingrediente bune si costa la Farmacia Tei 13ron, lapte demachiant pt ten sensibil yves rocher 20ron, gel demachiant la sephora 30ron pe care il folosesc in concediu. Eu am descoperit rujuri sephora si inglot doar la reduceri maxim pana in 30ron. Creioane de ochi folosesc din gama retractabile si cele de la essence la 10ron sunt excelente, durabile si au nuante superbesi cele de la avon costa 10ron. Rimeluri colorate m-am oprit la avon, au super pret si culori divine si costa 20ron. La oje m-am oprit la inglot pt ca au o multitudine de nuante tot la reduceri maxim 25-30ron, wjcon 20ron, ambele sunt de calitate, la mine tin si 2saptamani in concediu, balsam de buze flormar, sephora maxim 20ron. la sampoane pandesc reducerile pe elefant si am luat bonacure-professional pt par gras la 24ron si chiar isi face efectul pe parul meu si un tratament japonez doar la17ron. Recunosc ca imi fac stocul la cosmetic expo din toamna-oje cuccio de calitate si pret bun dar si sampoane uneori si la alte preturi. As mai recomanda produsele de la bottega verde, cremele de maini care sunt hidratante si sunt pana in 20ron si sampoanele, gelurile dus pana in 30ron. Si evident magazinul hello discount unde se gasesc multe produse pana in 20ron. Gelurile de dus de la Yves rocher au un pret bun si o gama variata
Vaiii, am uitat de gelurile de dus YR… sunt divine! Ultimul incercat e cel cu macadamia pe care l-am adorat.
La bifazice puteam foarte bine sa le trec pe toate incercate :)) mie mi se par cam la fel, adica functioneaza. De cele mai multe ori am revenit la elmiplant, dar si YR au fost foarte bune, le luam la reducere.
La essence am vazut f multe interesante pe ner, nu stiu unde e un magazin sa le ai a pe toate a pe unde am ajuns eu batea vantul la raft. In kendra nu aveau nimic din gamele noi.
Am si eu mascara mov de la avon si e f frumos, dar nu singur, mi se pare ca muncesc prea mult sa il aplic, sau poate e prea nou.
Primesc din ce in ce mai multe recomandari de pe aoro, cred ca pun de-o comanda…
Eu cred ca le-am incercat toate gelurile mai putin colectia asta noua caisa si lotus. Acum am in baie cel cu magnolie si urmeaza cel de lacramioare, dar la suflet mi-a intrat cel cu cafea. Cu bifazicele nu prea ma impac, unele mi se par uleioase si unul de la YR imi ustura ochii. Mai era unul in Dm la 6ron tot uleios dar are ingrediente bune. Essence e peste tot, e adevarat cu putine produse, au si in auchan, obor, big berceni. Mascara am verde de la avon si mov mai vechi de la miss sporty. Pt vara deja mi-am facut stocul de anul trecut din iarna dupa ce am cautat vara de am innebunit si tot la avon m-am oprit la mov colortrend si inca unul albastru parca. astept noile aparitii. Online am comandat de la brasty niste miniparfumele si de la canar tot travel parfumele.
Si eu tot cu cel cu cafea eram, pana sa-l descopar pe cel cu macadamia. De cel din DM nu stiu. Da, si la kendra au standul plin de Essence, dar gama asta noua aniversara nu am vazut-o pe nicaieri. Stiu ca au trimis la bloggerite, dar eu n-am primit si sunt cateva produse chiar interesante acolo. Sa nu mai zic de catrice, pe 1001cosmetice sunt f multe noi si interesante, dar mi-e ca le comand si nu-mi plac. As vrea sa le testez in magazine. Dar de exemplu produsul matifiant pentru rujuri nu l-am vazut pe nicaieri. Bine, nici standuri catrice pline nu prea am vazut.
Colortrend mov am si eu.
De pe canar recomand din inima Rituals, mai ales gelurile de dus spuma si scrub-urile, dar sunt scumpe ale naiba. Merita doar de black friday, cand le reduc devin la fel la pret cu cele din magazinele din strainatate :)))
Stand catrice stiu ca au in debenhams, dar nu mai ajung acolo de cand nu mai aduc colectii noi de haine. Cu ojele catrice nu ma tin prea mult, creioane am avut sunt ok,farduri eseence si catrice nu prea ma tin. Mai nou sunt practice creioanele fard, sunt mai scumpe dar te dai repede si tin toata ziua. Gelurile din DM nu ma prea atrag, aveam acum un sapun lichid de macadamia si nici nu miroase. Gama tesori miroase intens si eu mai pandesc produse victoria secret tot cam la 30ron. Rituals inca nu ii stiu dar parca sunt si in douglas. se pare ca mie imi plac astea care miros intens.
Nu sunt in douglas, sunt o marca cu nume asemanator. In strainatate Rituals au magazine ca The Body Shop. Chiar asa, ia sa dau o fuga la Debenhams, ca sunt aproape. Multumesc mult!
De Eternal Flame m-am indragostit dupa ce l-am vazut la tine si inca il mai am 😀
Samponul uscat L`Oreal nu-mi place deloc deloc, ti-l pasez data viitoare cand ne intalnim.
As baga aici si lotiunea micelara Garnier, dar pun si eu pe lista uleiul ala demachiant.
Il primesc fara discutie :)) si asa imi trebuie rezerva.
Eu cu micelaea Garnier nu m-am imprietenit, sa nu mai zic de cea bifazica pe care n-am putut s-o consum nici un sfert 🙁
Imi plac articolele astea pline de chestii ieftine si faine! Ziaja e overall un brand foarte misto, am avut multe chestii de la ei si cam toate au fost super bune pentru preturile prietenoase pe care le practica. Masca asta de par nu am avut-o, iar dintre masti am folosit doar varianta cu masline. Singura parte nasoala e ca nu le mai gasesc in Sibiu prin farmacii si nu inteleg de ce. Am trecut pe lista uleiul ala demachiant, nu stiu cum de mi-a scapat. I needs it! Alaltaieri mi s-a facut dor de creioanele Supershock si m-am apucat sa ma uit pe catalogul online. M-am panicat maxim ca nu le-am gasit…le-au scos? Sau apar doar uneori? I am clueless ca nu am mai cumparat nimic Avon de doi ani pe putin.
Nu au scos creioanele supershock, am impresia ca le-au bagat intr-o gama noua, aka le-au schimbat ambalajul, dar nu mai sunt toate nuantele. De ulei nici eu nu stiam, am aflat cand l-a pus Cami pe fb
O sa cercetez faza cu creioanele. Daca stii ceva asemanator din punct de vedere al texturii si intensitatii culorii, lemme know. Si eventual sa fie tot la pret bun, ca buget de dat 100 de lei pe un creion nu detin..momentan!:))
Meh… am gasit unul apropiat la Sephora, gama proprie, dar nu mai stiu, a fost parca vreo 40 de lei cu discount-ul de 20%… Sunt f bune si Rimmel Scandaleyes, dar mi se par nuante putine si destul de plictisitoare. Am avut negru, maro (ambele cu sclipici) si un bej mat bun pentru waterline, dar pe ala mi l-a dat Ellie din Canada cadou, nu stiu daca e la noi
Creionul de ochi khol de la Wet n Wild este absolut fantastic. Am incercat de la multe firme si nimic nu se compara. Este moale, dar nu foarte moale, se smudgeuieste superb, rezista binisor si atunci cand incepe sa dispara, se vede tot frumos, si este absolut imens (mai lung decat un creion de scris). Nu credeam ca imi voi gasi vreo data holy grailul in materie de creion de ochi, dar s-a intamplat! 😀
Am si eu alb si bej, pentru waterline, si unul de buze pe care nu mai stiu unde l-am pus :))) sunt bune si cele de la melkior, pe cel negru l-am luat de doua ori
Ma faci curioasa cu rujurile Avon, trebuie sa le incerc si eu. Mie imi plac rujurile W7 – le-am gasit cu aprox. 7 ron la reducere pe elefant – seamana cu rujurile Nyx butter – cremoase, pigmentate, mentin buzele hidratate.
O alta preferata este crema de fata Ziaja Sensitive – am luat-o la pachet cu crema de noapte din aceeasi gama si am dat pe ambele 28 ron. Sunt la al doilea flacon si deja caut sa-mi mai fac rezerve – e hidrantanta fara a fi grasa, nu are parfum, alcool, silicon, are spf 20 si tenul meu o iubeste.
Lotiunea micelara Garnier roz e in jur de 18 ron/400 ml si o folosesc cu placere in fiecare seara, dupa demachiere. N-are parfum, alcool, curata bine ultimele urme de machiaj.
Servetelele Kleenex sunt ultima mea descoperire in materie de rasfat – le-am gasit pe emag – e 6 ron o cutie cu 56 servetele, respectiv 8 ron o cutie cu 80; sunt foarte moi, catifelate – e o placere sa le folosesc atat pentru a ma sterge pe fata, cat si pentru a sufla nasul (sunt mult mai calitative decat Zewa).
Pentru pensule am ramas la alcoolul izopropilic – ieftin si bun – e 10 ron sticla de 500 ml (l-am transferat intr-un recipient cu pulverizator); curata foarte bine pensulele, se evapora rapid si mirosul sau nu se pastreaza pe pensule. Am incercat si solutia de la Balea, miroase foarte placut, dar parca e prea parfumata pentru mine, si ma deranjeaza ca parfumul ei se pastreaza in pensule mult timp (stii piticul meu cu parfumuri).
Daca iti plac texturile untoase o sa iubesti Ultra Color Indulgence SPF 15. Daca vrei ceva rezistent si cremos 3D Plumping. Eu crema verde cu Manuka am folosit-o cu mare placere de la ZIaja, acum nici eu nu stiu exact ce-mi place mai mult sau ce mi-a provocat imensitatea de cos de pe barbie…
Eu folosesc multe servetele, si pe fata si pe maini cand pun lentilele, ma inteleg perfect cu cele marca proprie Kaufland, sunt si foarte ieftine.
Eu tot nu stiu de unde sa iau alcool izopropilic… As incerca si eu :((
Alcool izopropilic se gaseste la magazinele cu piese fine electrice – noi avem un magazin numit Dioda, care au tot felul de rezistente, diode, intrerupatoare, beculete si alte nimicuri…
Servetelele de la Kaufland le folosesc si eu, dar cand am nasul facut praf de la raceala, alea de la Kleenex sunt mana cereasca, sunt tare pufoase.
Nu stiu unde sunt magazinele astea in Bucuresti 🙁 Mai intreb…
Am luat acum niste ani alcool izopropilic de la niste dughene din astea auto de pe la Maica Domnului, cred ca inca mai exista.
Multumesc! Caut si eu
Mie creioanele de la Avon mi se usuca extrem de repede.
Maine caut samponul uscat, eram pornita sa cumpar Batiste da…..merci de recomandare !!!!
Mie mi s-au uscat cam in doi ani…
Sper sa iti placa samponul, am vazut si pareri contra in blogosfera